Război comercial. Beijingul cere marilor producătorii auto chinezi să oprească investiţiile în ţările UE

Modelul BYD Seal, vehicul electric,  este expus în timpul unui eveniment de lansare în Jakarta, în ianuarie 2024. (Getty Images)
Redacţia
01.11.2024

Autorităţile UE au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a înăbuşi producţia de vehicule electrice din China, temându-se că modelele cu costuri mai mici venite din est perturbă piaţa europeană şi dezavantajează producătorii interni.

Acum, potrivit Reuters, ca parte a disputei sale continue cu autorităţile europene de reglementare, Beijingul le transmite producătorilor săi de automobile să oprească investiţiile în ţările UE care susţin tarifele suplimentare pentru vehiculele electrice fabricate în China, au declarat două persoane informate în legătură cu această chestiune.

Măsura va avea foarte probabil darul de a diviza şi mai mult Europa.

Noile tarife ale Uniunii Europene de până la 45,3% au intrat în vigoare miercuri, după o anchetă de un an care a divizat blocul şi a determinat răspunsul din partea Beijingului.

10 membri ai UE, inclusiv Franţa, Polonia şi Italia, au susţinut tarifele în cadrul unui vot din această lună, în care cinci membri, inclusiv Germania, s-au opus şi 12 s-au abţinut.

Producătorii chinezi de automobile, inclusiv BYD, SAIC, şi Geely, au fost informaţi în cadrul unei reuniuni organizate de Ministerul Comerţului la 10 octombrie că ar trebui să îşi întrerupă planurile de investiţii în active grele, cum ar fi fabricile din ţările care au susţinut propunerea, afirmă sursele care au vorbit sub protecţia anonimatului, întrucât reuniunea nu a fost publică.

Mai mulţi producători auto străini au fost prezenţi, de asemenea, la reuniune, unde participanţilor li s-a spus să fie prudenţi în ceea ce priveşte investiţiile lor în ţările care s-au abţinut de la vot şi au fost „încurajaţi” să investească în cele care au votat împotriva tarifelor, au declarat persoanele.

Geely a refuzat să comenteze. SAIC, BYD şi Ministerul Comerţului nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Mişcarea autorităţilor chineze de a suspenda unele investiţii în Europa ar sugera că guvernul caută o pârghie în discuţiile cu UE cu privire la o alternativă la tarife, dorind să evite o scădere bruscă a exporturilor de vehicule electrice către piaţa-cheie.

Europa a reprezentat mai mult de 40% din vehiculele electrice expediate din China în 2023, conform calculelor efectuate de Reuters pe baza datelor furnizate de China Passenger Car Association.

Având în vedere tarifele de 100% pentru vehiculele electrice fabricate în China în Statele Unite şi Canada, o scădere a exporturilor de vehicule electrice către Europa ar risca să adâncească supracapacitatea cu care se confruntă producătorii auto chinezi pe piaţa lor internă.

Investiţii în Europa

În timpul unei vizite în China a premierului spaniol Pedro Sanchez luna trecută, o companie chineză a convenit să construiască o fabrică în valoare de 1 miliard de dolari în Spania pentru a produce utilaje folosite pentru producţia de hidrogen. Spania a fost unul dintre cele 12 state UE care s-au abţinut.

Italia şi Franţa se numără printre ţările UE care au curtat producătorii chinezi de automobile pentru investiţii, dar au avertizat şi cu privire la riscurile pe care un val de vehicule electrice chinezeşti ieftine le prezintă pentru producătorii europeni.

Compania de stat SAIC, al doilea mare exportator auto din China, alege un amplasament pentru o fabrică de vehicule electrice în Europa şi a planificat separat deschiderea celui de-al doilea centru european de piese de schimb în Franţa în acest an, pentru a satisface cererea în creştere pentru automobilele sale marca MG.

Un consilier al ministrei franceze a Comerţului, Sophie Primas, a declarat că nu are niciun comentariu de făcut înainte de călătoria sa în China de săptămâna viitoare.

Guvernul italian poartă discuţii cu Chery, cel mai mare producător auto din China în funcţie de exporturi, şi cu alţi producători auto chinezi, inclusiv Dongfeng Motor, cu privire la potenţiale investiţii.

Ministerul Industriei din Italia a refuzat să comenteze. Dongfeng nu a răspuns imediat, în timp ce Chery a refuzat să comenteze.

BYD construieşte o fabrică în Ungaria, care a votat împotriva tarifelor. Gigantul chinez al vehiculelor electrice a luat în considerare, de asemenea, relocarea sediului său european din Ţările de Jos în Ungaria din cauza preocupărilor legate de costuri, au declarat două persoane care cunosc subiectul.

Chiar înainte ca Beijingul să emită orientările sale, companiile chineze au fost prudente în ceea ce priveşte înfiinţarea independentă a unor unităţi de producţie în Europa, deoarece acest lucru necesită sume mari de investiţii şi o înţelegere profundă a legilor şi culturii locale.

De asemenea, în cadrul reuniunii din 10 octombrie, producătorii auto au fost informaţi că ar trebui să evite discuţiile separate privind investiţiile cu guvernele europene şi, în schimb, să colaboreze pentru a purta discuţii colective, au declarat persoanele respective.

Directiva urmează unui avertisment similar din iulie, când Ministerul Comerţului a sfătuit producătorii chinezi de automobile să nu investească în ţări precum India şi Turcia şi să fie precauţi cu investiţiile în Europa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor