Rata şomajului din zona euro a fost în august de 11,4%, la fel ca în iulie

Epoch Times România
01.10.2012

Rata şomajului din zona euro, corectată de variaţiile sezoniere, a fost în august de 11,4%, la fel ca în în luna precedentă, în timp ce în aceeaşi lună din 2011 se înregistra o rată a şomajului de 10,2%, arată datele publicate luni de Eurostat.

Pe ansamblul blocului comunitar, rata şomajului din august a stagnat la 10,5%. În aceeaşi perioadă a anului precedent, rata şomajului în UE atingea 9,7%.

În România, rata şomajului, în formă ajustată sezonier, a fost în luna august de 7,1%, în creştere faţă de luna anterioară, când a fost de 7%, şi în scădere faţă de august 2011, de 7,5% .

Eurostat a calculat că numărul şomerilor din UE a fost de 25,466 milioane de persoane în august, din care 18,196 milioane în zona euro. Faţă de luna anterioară, numărul şomerilor a crescut cu 49.000 în UE şi cu 34.000 în zona euro.

Comparativ cu august 2011, numărul de persoane fără loc de muncă a sporit cu 2,170 milioane în UE şi cu 2,144 milioane în zona euro.

Dintre statele membre, cele mai scăzute rate ale şomajului au fost înregistrate în Austria (4,5%), Luxemburg (5,2%) şi Olanda (5,3%), în timp ce în Spania s-a înregistrat cea mai mare rată a şomajului, de 25,1%.

În Germania, rata şomajului din iulie a fost de 5,5%, în Franţa-10,6%, iar în Italia-10,7%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor