Rata şomajului a coborât la 4,73% în aprilie, de la 5,05% în februarie
Rata şomajului a scăzut în luna aprilie la 4,73%, de la 5,05% în martie, numărul de şomeri fiind de 425.841 de persoane, cu 28.700 mai puţine faţă de sfârşitul lunii anterioare, a anunţat marţi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
În aprilie 2011, rata şomajului era de 5,48%.
În ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat pe sexe în aprilie, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la valoarea de 5,41 % în luna martie, la valoarea de 5,02%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 4, 64% la 4, 41%.
Totodată, din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 150.939 au fost şomeri indemnizaţi şi 274.902 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 19.881 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 8.819 persoane faţă de luna precedentă.
Potrivi ANOFM, structura şomajului pe grupe de vârstă în aprilie se prezintă astfel : 49.256 şomeri au sub 25 de ani; 34.062 şomeri au între 25 şi 29 de ani; 106.835 şomeri au între 30 şi 39 de ani; 119.529 şomeri au între 40 şi 49 de ani; 57.809 şomeri au între 50 şi 55 de ani ; 58.350 şomeri au depăşit 55 de ani.
Rata şomajului a scăzut în majoritatea judeţelor, cele mai mari scăderi înregistrându-se în judeţele: Ialomiţa, cu 0,83 pp, Harghita şi Mehedinţi, cu 0,80 pp, Alba, cu 0,74 pp, Vaslui şi Dâmboviţa, cu 0,66 pp şi Tulcea, cu 0,61 pp.
Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (8,98 %), Mehedinţi (8,74 %), Teleorman (8,39 %), Dolj (8,31%), Covasna (7,97%), Buzău (7,13%), Galaţi (6,96%), Gorj (6,95%), Ialomiţa (6,62%) şi Alba (6,61%).