Raport ONU: Coreea de Nord comparabilă cu „apartheidul, nazismul şi khmerii roşii”

Un steag imprimat cu sigla Organizaţiei Naţiunilor Unite. (YASSER AL-ZAYYAT / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
18.03.2014

O comisie de avocaţi numiţi de către Organizaţia Naţiunilor Unite prezintă un raport dur în cadrul întâlnirii de la Geneva. Reprezentantul Phenianului părăseşte sesiunea în semn de protest.

Crimele comise de regimul nord-coreean sunt comparabile cu cele ale naziştilor, ale regimului de apartheid şi ale khmerilor roşii şi trebuie să fie oprite, a declarat la Geneva preşedintele unei comisii de anchetă a Naţiunilor Unite.

"Abordarea atrocităţilor nazismului, ale apartheidului şi ale khmerilor roşii a avut nevoie de curaj din partea marilor naţiuni", a declarat Michael Kirby în faţa Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU. "Este de datoria noastră să înfruntăm încălcările drepturilor omului şi crimele împotriva abuzurilor comise în Republica Populară Coreea", a adăugat el. Suntem în secolul 21 şi ne confruntăm cu un alt flagel ruşinos care atinge lumea de astăzi. Nu ne mai putem permite să nu-l vedem", a insistat el. În raportul publicat la 17 februarie, avocaţii numiţi de ONU au întocmit o listă de acuzaţii documentate de crime împotriva umanităţii pe scară largă.

Raportul a provocat o reacţie puternică din partea Chinei şi a Coreei de Nord

Reprezentantul nord-coreean la ONU de la Geneva, Se Pyong Şo, a abandonat dezbaterea în momentul în care a luat cuvântul reprezentantul Japoniei. Shigeo Lizuka, în numele victimelor răpite în Coreea a intervenit în momentul acordat Japoniei în timpul dezbaterii, dar iniţial ambasadorul nord-coreean a întrerupt discursul lui Lizuka prezentând un punct al ordinii de zi. Acesta din urmă a reluat cuvântul la cererea preşedintelui de Consiliu. Ambasadorul nord-coreean s-a ridicat în tăcere şi a părăsit sala, urmat de zece fotografi.

Chiar şi China a protestat, susţinând că raportul nu are nicio legătură cu realitatea deoarece nu se bazează pe informaţii de primă mână şi că furnizează acuzaţii necoroborate împotriva Chinei. Raportul, susţine Beijingul, aruncă umbre asupra credibilităţii organismului ONU.

În luna noiembrie 2013, Adunarea Generală ONU a ales 14 noi membri în cele 47 de locuri ale Consiliului cu sediul la Geneva, un organism care ocupă un rol de frunte în protejarea drepturilor omului prin adoptarea de rezoluţii. Acesta are, de asemenea, zeci de raportori speciali care monitorizează ţările problematice. O parte din aceşti nou veniţi în Consiliu sunt state cu probleme imense în domeniul drepturilor civile.

Grupul militant pentru drepturile omului, cu sediu în New York, Human Rights Watch, a constatat că cinci dintre noii membri ai Consiliului - China, Rusia, Arabia Saudită, Vietnam şi Algeria - au refuzat să le permită anchetatorilor ONU să vină să verifice abuzuri de drepturile omului. "Ţările care nu au permis experţilor ONU numiţi de către Consiliu să le viziteze au o mulţime de explicaţii de dat", a declarat Peggy Hicks, directorul Human Rights Watch. "E ca atunci când angajezi pe cineva, dar apoi nu îi permiţi să intre în birou".

Referitor la China şi-a exprimat dezaprobarea şi Edward McMillan-Scott, vicepreşedintele Parlamentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului:

„A permite Chinei să devină membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului pune în discuţie credibilitatea Consiliului. CV-ul Chinei în domeniul drepturilor omului este bine documentat. Numeroase rapoarte ONU au evidenţiat tratamentele degradante şi inumane, care sunt o rutină în China: avorturi forţate, persecuţii religioase, opresiunea minorităţilor etc. Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului a emis o declaraţie la 16 octombrie evidenţiind o serie de abuzuri similare. Fostul raportor al ONU pentru tortură Manfred Nowak a declarat că utilizarea torturii în China este "larg răspândită" şi orice încercare de a discuta cazuri individuale cu regimul au fost întâmpinate cu sfidare”.

Denunţarea recoltării forţate de organe în China

Din ce în ce mai multe voci se ridică în lume denunţând practica recoltării forţate de organe şi persecuţia prizonierilor de conştiinţă chinezi. Medici, jurnalişti, politicieni, activişti de drepturile omului iau cuvântul în faţa forurilor internaţionale, la Geneva, Bruxelles, Washigton, New York cerând încetarea practicilor inumane a recoltării de organe de la aderenţii Falun Gong închişi în lagăre de muncă.

Din 2000, la un an după declanşarea persecuţiei Falun Gong (iulie 1999), numărul de transplanturi ce nu pot fi justificate cu acte oficiale depăşeşte cifra de 40.000/an. Investigaţii independente, documentate cu mărturii, statistici oficiale, analize etc. relevă că în spitalele de stat din China chirurgii recoltează organe pe viu de la practicanţi Falun Gong. Organele sunt vândute ulterior, pentru profit.

Epoch Times a fost prima mass-media care a anunţat lumii recoltarea sistematică de organe de la practicanţii Falun Gong. Pe baza acestor articole, David Kilgour (fost secretar de stat pentru Asia-Pacific al guvernului canadian) şi David Matas (avocat internaţional de drepturile omului), au scris cartea "Recoltarea sângeroasă" nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace în anul 2010.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor