Ramona Ursu: În ce ţară trăim? PSD instaurează "pas cu pas" dictatura sub ochii noştri. Să nu ni se pară de glumă
alte articole
Românii care au fost victime ale represiunii Jandarmeriei de la mitingul Diasporei trebuie să facă un pas în faţă şi să depună plângeri penale, a transmis, în cadrul unui interviu acordat Epoch Times, cunoscuta jurnalistă Ramona Ursu, de la Newsweek România, care s-a prezentat la rândul său la Parchetul Militar pentru a relata ceea ce a văzut în seara în care au fost gazaţi peste 100.000 de cetăţeni paşnici în Piaţa Victoriei.
"Eu nu am constatat violenţe în jurul meu. Asta le-am spus şi procurorilor. Am văzut ulterior că s-au întâmplat, atât de o parte cât şi de alta, violenţe fizice. În schimb a fost acea stare de panică în rândul populaţiei şi acele gaze lacrimogene care se dădeau de 10-15-20 de minute continuu şi care ne-au ameţit pe toţi şi nu ne explicam niciunii de ce se întâmplă lucrurile alea. Am văzut oameni pur şi simplu la pământ, care fie cădeau fie se aşezau fiindcă nu se mai puteau ţine pe picioare, astfel că am considerat că e bine să sesizez procurorii. Profit de ocazie să le spun tuturor că este o dorinţă foarte mare a procurorilor de a merge cât mai mulţi şi de a le oferi toate probele pe care noi le avem, adică toate filmuleţele, toate fotografiile, absolut tot ce putem să le punem la dispoziţie, pe ei îi ajută. Dacă sunt persoane care au avut stări de rău, să meargă să îşi ia acele certificate de la IML şi să facă plângeri în calitate de victime pentru că doar aşa cred că se poate face în acest dosar. Şi asta văd şi de partea celalaltă, a procurorilor, că ei aşteaptă ca noi să venim cât mai mulţi. Ăsta este mesajul după aceste audieri", a declarat Ramona Ursu.
Jurnalista, care a participat la numeroase proteste, crede că forţele de ordine au dorit să întreţină violenţele, să păstreze starea de tensiune.
"Având în vedere că am participat la nişte zeci de proteste în ultimul an şi jumătate şi am mai văzut o singură dată violenţe din partea jandarmilor, dar comparativ cu acum nici nu se pune problema... cred că cu o zi înainte de condamnarea lui Liviu Dragnea, când au fost, la fel, destul de agresivi în Piaţa Victoriei, şi atunci mi-am luat din plin un jet de gaze lacrimogene de la o distanţă mult mai apropiată decât acum, de la zeci de metri. Eu cred că cineva a vrut să întreţină violenţele. Cred că şi de partea astalaltă au existat nişte grupuri pe care nu le-am regăsit decât o singură dată, dacă ne aducem aminte bine în februarie 2017 la ordonanţa 13, când ziceam că sunt nişte ultraşi, nu era clar cine sunt acei oameni. Totuşi, atunci, să ne aducem aminte, jandarmii i-au scos până la urmă de acolo, lumea s-a îndepărtat de ei, jandarmii i-au scos, ceea ce acum nu s-a întâmplat. Acum s-a păstrat această stare de tensiune şi aceste grupuri agresive au fost ţinute aşa cum vedem pe foarte multe filmări, deşi forţele de Jandarmerie erau uriaşe, numărul era uriaş, era impresionant", a precizat Ramona Ursu.
Oriunde te uitai erau cordoane de jandarmi, erau maşini ale Jandarmeriei peste tot, a amintit jurnalista, care consideră că nu ar fi fost o problemă pentru forţele de ordine să extragă şi să neutralizeze acele mici grupuri de persoane din mulţime care erau violente.
"Deci mi-e greu să cred că nu aveau posibilitatea să intervină acolo şi să stabilească ordinea în condiţiile în care erau peste 100.000 de oameni paşnici şi 100 sau 200 de oameni care erau violenţi. Păi ce fel de Jandarmerie este asta care nu reuşeşte să stabilească ordinea în condiţiile astea, ci preferă să gazeze din 10-15 minute în 10-15 minute peste 100.000 de oameni, să-i pună la pământ şi să se instaureze în Piaţa Victoriei o stare de haos şi sufocare şi de oameni care nu înţeleg ce se întâmplă la un protest care s-a dorit a fi unul paşnic. Nici nu îmi vine să cred, că după un an şi jumătate, noi suntem mai rău decât ce se întâmpla la OUG 13, când ni se părea deja că este foarte rău. Adică mă aştept în momentul ăsta să fim ridicaţi de pe stradă pur şi simplu de jandarmi, de poliţie. Încrederea mea în Jandarmerie cel puţin în momentul ăsta este zero", a afirmat Ramona Ursu.
De altfel, jurnalista s-a arătat indignată de minciunile care au venit din partea Jandarmeriei.
"Am văzut foarte multă minciună din partea Jandarmeriei. Am văzut acea conferinţă de presă de sâmbătă cu purtători de cuvânt ai Jandarmeriei care în momentul ăsta nici nu ar mai trebui să existe pe funcţii, care făceau acele scenete în faţa noastră cu 'colega noastră care a fost bătută cu bestialitate şi ne-a fost greu să le spunem părinţilor'. Da' nu le este ruşine? N-am văzut să vină să spună că au greşit. Am văzut multă minciună şi din partea ministrului de Interne, am văzut o lipsă de reacţie din partea şefilor Parlamentului. După atâtea zile de la ce s-a întâmplat nimeni nu şi-a dat demisia. Domnul Cucoş nu şi-a dat demisia, i-a expirat mandatul. Deci în ce ţară trăim? De asta spun că mie îmi este greu în momentul ăsta să cred că suntem pe calea democraţiei. Chiar vorbim acum despre o dictatură care se instaurează pas cu pas, vorba cuiva, sub ochii noştri în această ţară. Să nu ni se pară de glumă şi să nu ni se pară că nu ni se poate întâmpla ceva rău şi să ajungem în dictatură. Ba da, putem să ajungem în dictatură foarte simplu, uitându-ne pur şi simplu la cum ne mint forţele de ordine şi conducerea ţării în general", a punctat Ramona Ursu.
Nici prestaţia preşedintelui Klaus Iohannis din aceste zile nu a convins-o pe jurnalistă, care se aştepta ca şeful statului să convoace de urgenţă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în urma violenţelor din Piaţa Victoriei.
"Eu mă aştept ca de partea noastră să ne continuăm această activitate civică pentru că e clar că în momentul ăsta noi nu mai avem nicio şansă altfel. Şi avem foarte puţin sprijin, pentru că, dacă ne uităm spre Cotroceni, n-am văzut decât aşa nişte vorbe blânde şi nu mă aşteptam să vină preşedintele să facă dreptate, că nici nu are cum, dar mă aşteptam de exemplu să întrunească acel CSAT, pentru că dacă nici după Piaţa Victoriei nu ai motive să întruneşti CSAT, atunci când îl întruneşti. Am văzut că face apel, domnul preşedinte, la membrii de bună credinţă ai PSD. Eu nu cred că aceşti membri mai există, nimeni de bună-credinţă nu poate rămâne într-un partid care s-a îndreptat împotriva populaţiei civile din ţara pe care o conduce acel partid. Mă aştept noi totuşi să reacţionăm în continuare, nu cu violenţă, sub nicio formă, dar cu foarte multă fermitate, o sută, două, trei sute de mii, cât este nevoie, să fim în Piaţa Victoriei - altă şansă nu avem. Altfel să nu ne mire cazurile pe care le vedem în Turcia sau în Rusia cu oameni ridicaţi pur şi simplu pentru că aşa vrea cineva", a conchis Ramona Ursu.