Rămânem în sărăcie: FMI nu acceptă TVA de 9% la alimente şi nici impozitarea progresivă a veniturilor
alte articole
Adio alimente mai ieftine pentru români! Reprezantanţii FMI, ai CE şi ai BM i-au anunţat pe parlamentarii din Comisia de buget-finanţe că, deocamdată, nu sunt de acord cu scăderea TVA la 9% pentru alimentele de bază sau cu impozitarea progresivă a veniturilor în trei trepte. În caz contrar, FMI susţine că s-ar ajunge la un deficit bugetar de peste 3% din PIB.
Astfel, oficialii FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale ar fi respins cele două propuneri ale Guvernului Ponta, motivându-şi decizia prin faptul că s-ar depăşi pragul de deficit bugetar de 3% din PIB impus de reglementările europene, au mai precizat aceleaşi surse.
Pe de altă parte, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, afirma încă din luna iulie că bugetul pentru 2013 va include cu siguranţă TVA de 9% la alimente, aceasta dacă nu cumva măsură nu va fi implementată chiar din acest an.
Premierul Ponta anunţase în luna mai că Guvernul va propune pentru 2013 un proiect de buget care va include cote diferenţiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice, de 8%, 12% şi 16%.
El susţinea că acest sistem ar urma sa fie introdus de la 1 ianuarie 2013, cu condiţia ca USL să câştige alegerile de la toamnă.