RADET amendată cu 20.000 de lei după întreruperea apei calde în câteva sectoare din Bucureşti
alte articole
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a fost amendată cu 20.000 de lei de Comisariatul pentru Protecţia Consumătorilor al Capitalei, pentru nerespectarea clauzelor contractuale, după ce locuitorii din mai multe sectoare ale Capitalei nu au avut apă caldă câteva zile la rând.
"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Bucureşti , a sancţionat Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti RADET cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei, conform prevederilor OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, art. 51(1) lit. c pentru nerespectarea clauzelor contractuale", se arată într-un comunicat remis marţi de ANPC, citat de Mediafax.
În cadrul respectivului comunicat, preşedintele ANPC, Marius Dunca le-a reamintit tuturor operatorilor economici că drepturile consumatorilor trebuie respectate, iar obligaţiile asumate prin contracte trebuie îndeplinite. "Consumatorii nu trebuie să plătească apă rece la preţ de apă caldă", a declarat Dunca.
ANPC s-a sesizat ca urmare a numeroaselor reclamaţii primite de la asociaţiile de proprietari şi a dispus, pe 9 octombrie, un control "pentru verificarea respectării drepturilor consumatorilor la furnizorul de apă caldă RADET. În urma controlului, s-a dispus ca regia să acorde diminuările (la facturile de apă caldă - n.r.) conform prevederilor art. 7, alin. 3, lit. a din contractul încheiat tuturor asociaţiilor de proprietari afectaţi.
Anterior, RADET anunţase că vor avea facturile diminuate bucureştenii din sectoarele 2, 3 şi 4, afectaţi de lipsa apei calde.
Lipsa apei calde în cele trei sectoare a fost urmarea datoriilor pe lanţul RADET-Elcen-Distrigaz. Distrigaz a redus presiunea gazului dat Elcen, din cauza sumelor pe care le are de încasat de la aceasta.
La rândul său, Elcen, care are de recuperat sume mari de la RADET, a limitat gazele furnizate regiei, astfel că aceasta a fost nevoită să reducă temperatura apei calde.
Elcen are datorii în valoare de 88 de milioane de lei către Distrigaz, în timp ce datoriile RADET către ELCEN se ridică la aproximativ 2,5 miliarde de lei, pentru energia termică livrată şi neplătită în perioada noiembrie 2012 - septembrie 2014. Această sumă nu include penalităţi.
În urmă cu o lună, directorul general ELECEN, Gabriel Ignat, declară pentru Hotnews că RADET nu a mai achitat de doi ani de zile facturile pentru energie termică furnizată de ELCEN, în prezent datoriile regiei la această societate fiind de 3,2 miliarde lei.
ELCEN şi RADET urmează însă să fuzioneze, ceea ce înseamnă că regia ar putea scăpa de o parte dintre datoriile către ELCEN. Fuziunea nu va şterge însă şi creditele către furnizori şi cele pentru investiţii angajate de RADET în ultimii ani. În consecinţă, societatea ce se va naşte din fuziunea celor două companii va avea din start datorii.
ELCEN, care are electrocentrale în Bucureşti şi Constanţa, se va separa în două, ELCEN Bucureşti, care va fi preluat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti odată ce va fi fuzionat cu RADET-ul şi ELCEN Constanţa. Capitala se va alege cu o datorie de 1,4 miliarde de lei, potrivit calculelor făcute la finalul anului 2013, în timp ce constănţenilor le vor reveni datorii de 200 de milioane de lei, via ELCEN Constanţa.