Der Spiegel: Relaţiile ruso-germane intră într-o eră glaciară

Relaţiile dintre Berlin şi Kremlin par să se îndrepte către o eră glaciară, în condiţiile în care Merkel nu are încredere în noul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, în timp ce acesta nu apreciază apropierea dintre Germania şi Uniunea Europeană, comentează Der Spiegel.
Liderul rus Vladimir Putin. (YANA LAPIKOVA / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
01.06.2012

Relaţiile dintre Berlin şi Kremlin par să se îndrepte către o eră glaciară, în condiţiile în care Merkel nu are încredere în noul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, în timp ce acesta nu apreciază apropierea dintre Germania şi Uniunea Europeană, comentează Der Spiegel.

Vineri, liderul de la Kremlin va face o vizită oficială la Berlin, acolo unde va fi întâmpinat de cancelarul german, Angela Merkel, şi actualul preşedinte al Germaniei, Joachim Gauck. Aceasta este prima vizită oficială pe care o face Putin într-o ţară vestică de când a fost învestit ca preşedinte al Rusiei, pe 7 mai.

În ultimul an, Putin a evitat de mai multe ori să se întâlnească cu Gauck, deşi 2012 a fost desemnat ”Anul ruso-german”. Liderul rus a anulat evenimentul care trebuia să marcheze începutul acestui an ruso-german. Putin trebuia să asambleze un puzzle de peste 1.000 de bucăţi împreună cu Gauck în Piaţa Roşie din Moscova, însă liderul de la Kremlin a anulat evenimentul.

Legăturile cu Moscova au ocupat mereu un loc important în politica externă a Germaniei. Guvernul de la Berlin s-a considerat mereu ca un important intermediar între Rusia şi ţările vestice, în timp ce Rusia îşi poate exercita influenţa doar cu ajutorul Berlinului.

În plan economic, Germania continuă să depindă de gazul natural rus, mai ales acum, că planurile legate de gazoductul Nabucco par să se destrame. În acelaşi timp, Putin are nevoie de investitorii germani, ca să modernizeze economia Rusiei.

La ora actuală, singurele relaţii ruso-germane care funcţionează bine sunt cele privind comerţul. Exporturile Germaniei către Rusia au crescut cu 34%, ajungând la 27 de miliarde de euro. Importurile au crescut cu 27% şi au atins suma de 25 de miliarde de euro. Germania este al doilea cel mai important partener comercial al Rusiei, după China.

Germania depinde de Rusia în mai multe privinţe. Germania va avea nevoie de sprijinul Rusiei în negocierile privind programul nuclear iranian. Dreptul de veto al Rusiei în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite poate fi folosit pentru a bloca toate eforturile ţărilor vestice în ceea ce priveşte conflictul din Siria.

Totuşi, relaţiile personale dintre Merkel şi Putin par să joace un rol important în felul în care va evolua colaborarea ruso-germană. Merkel şi-ar fi dorit ca Dmitri Medvedev să ocupe în continuare funcţia de preşedinte al Rusiei, aceasta fiind dispusă să-i susţină candidatura. Cancelarul german a fost, însă, dezamăgit când Medvedev şi Putin au anunţat în luna septembrie a anului trecut că au decis să facă schimb de poziţii, scrie Der Spiegel. La acea vreme, Putin era premierul Rusiei.

Orientările celor doi lideri politici sunt diferite. În timp ce Merkel priveşte spre Vest, Putin este foarte concentrat pe fostele ţări sovietice. Putin consideră că Merkel ţine prea mult partea americanilor. De altfel, în ultimele luni el a ţinut să arate că poziţia lui faţă de Vest nu s-a schimbat: n-a participat nici la summit-ul G8 de la Camp David, nici la summitul NATO de la Chicago.

Berlinul nu crede că noua guvernare de la Kremlin va face prea multe schimbări. Germanii consideră că Rusia încă n-a înţeles că nu mai e o putere mondială şi că are nevoie să facă un parteneriat cu Europa.

Putin este foarte atent la fostele ţări sovietice cu care se învecinează ţara sa. Rusia, Belarus şi Kazahstan au realizat o uniune vamală, prin care locuitorii celor trei ţări au un singur spaţiu economic. De asemenea, Rusia plănuieşte o ”Uniune Eurasiatică”, la care se aşteaptă să adere fostele ţări sovietice.

Pentru că e sigură că Putin nu-i ascultă argumentele, Merkel va încerca să facă presiuni asupra lui Putin într-o altă privinţă. Ea a operat câteva schimbări în ceea ce priveşte reprezentanţii Germaniei la ”Dialogul de la Petersburg”, o conferinţă aflată la cea de-a 11-a ediţie care se concentrează pe problemele sociale ale celor două ţări.

În aprilie, Merkel le-a dat o misiune importantă unor colaboratori apropiaţi: să facă presiuni asupra Rusiei pentru a face anumite schimbări. Potrivit lui Andreas Schockenhoff, un membru de încredere a partidului conservator german, Germania trebuie să sprijine clasa de mijloc din Rusia, care s-a arătat a fi o adevărată forţă pentru modernizarea ţării.

Se pare că Uniunea Europeană este cea care stă în calea bunelor relaţii dintre Rusia şi Germania. Putin vede comunitatea europeană ca pe o entitate slabă, însă Merkel trebuie să ţină cont de câteva ţări membre, printre care Polonia şi ţările baltice, care sunt reticiente faţă de Rusia din motive istorice, conchide Der Spiegel.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor