Putin are nevoie de un miracol pentru a evita o înfrângere devastatoare în Ucraina

Contraofensiva ucraineană a marcat o evoluţie majoră în războiul dintre Rusia şi Ucraina, care a luat Rusia complet prin surprindere. Imaginile cu soldaţi ruşi care fug, lăsând în urmă echipamente, precum şi dovezi ale crimelor de război, au umplut din nou mass-media. Anulând luni întregi din câştigurile teritoriale ale Rusiei, avansurile rapide ale Ucrainei au provocat un efect de domino; retragerea masivă şi haotică a ruşilor a lăsat o gaură uriaşă în apărarea lor.

Incapabilă să stabilizeze linia frontului după înfrângerile devastatoare de la Izium şi Kupiansk, Rusia a fost forţată să se retragă de-a lungul râurilor Oskil şi Severski Doneţ, lăsându-se expusă la noi avansuri ucrainene, în acest timp moralul soldaţilor ruşi făcându-se ţăndări. Chiar şi cei mai pesimişti observatori trebuie să recunoască faptul că, după cum merg lucrurile, Rusia doar printr-un miracol va putea evita o înfrângere devastatoare, scrie Olga Cij, într-un articol de opinie publicat de Guardian.

Vremurile complicate cer măsuri disperate. Iar liderul Rusiei, Vladimir Putin, exact aşa a reacţionat. Într-o apariţie televizată mult aşteptată miercuri, Putin a anunţat o mobilizare militară parţială, o măsură politică pe care spera să o evite. În acelaşi timp, liderii autoproclamaţi ai teritoriilor ucrainene ocupate s-au grăbit să programeze datele referendumurilor fictive privind aderarea la Rusia.

Pentru a înţelege toate repercusiunile politice ale deciziei de mobilizare luate de Putin, trebuie să înţelegeţi cum funcţionează cercul său interior.

Niciun lider nu conduce în întregime singur. Pentru a rămâne la putere, trebuie să-şi menţină sprijinul unei anumite proporţii a alegătorilor săi. Liderii democraţi rămân la putere prin câştigarea alegerilor, de obicei prin promisiuni politice. Liderii autocraţi, cum ar fi Putin, rămân la putere asigurându-şi sprijinul continuu al cercului lui interior, fie prin politici, fie prin plăţi private. Cercul interior al lui Putin este format din două blocuri rivale: şefii structurilor militare/de securitate şi ofiţerii de informaţii de rang înalt (FSB). Pentru a rămâne la putere, el trebuie să aibă sprijinul lor, păstrând în acelaşi timp echilibrul delicat dintre ei. Dacă unul dintre blocuri devine prea puternic, acesta poate deveni un adversar periculos şi o ameninţare la adresa regimului.

Din punctul de vedere al elitelor militare ruse, mobilizarea este aşteptată de mult timp. Insistenţa lui Putin de a limita domeniul de aplicare al războiului, referindu-se în schimb la acesta ca la o "operaţiune militară specială", precum şi reticenţa sa de a declara mobilizarea, a forţat în esenţă armata rusă să lupte cu mâinile legate la spate. Ucraina şi-a mobilizat forţele chiar în prima zi de război, ceea ce i-a oferit avantajul numeric împotriva unei ţări cu o populaţie mult mai numeroasă. În ochii militarilor, armata rusă are nevoie de mai multe trupe pentru a întoarce războiul. Chiar dacă mobilizarea a 300.000 de soldaţi, număr dat de ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, va dura ceva timp, speranţa este că aceasta va oferi armatei baza legală pentru a menţine ocupaţia asuspra teriotriilor capturate până în prezent de trupele ruse.

În timp ce generalii cer cu insistenţă mai multă carne de tun, elitele serviciilor de informaţii ştiu că o strategie de distrugere este rareori cea mai bună. Preferă să meargă mai uşor, să folosească mai degrabă inteligenţa decât muşchii, să câştige prin înşelăciune, dezinformare, şantaj şi mită. Un exemplu de FSB în cea mai bună formă a fost preluarea Crimeei în 2014, în care a negat prezenţa soldaţilor ruşi şi a vorbit în schimb de "omuleţi verzi". Elitele serviciilor de informaţii se descurcă cel mai bine în afara reflectoarelor mediatice, nu cu întreaga lume care priveşte, cu respiraţia întretăiată. Au nevoie ca acest război să iasă din ciclul de ştiri, sau cel puţin să coboare mai jos, pentru a-şi face treaba murdară. Cel mai bun mod de a realiza acest lucru este să determine Ucraina să intre în negocieri de pace, astfel încât Rusia să poată "îngheţa" războiul şi să câştige ceva timp.

Dacă mobilizarea mai multor trupe este cheia pentru a câştiga războiul, atunci de ce a aşteptat Putin atât de mult timp? De ce nu a declarat mobilizarea la primul semn că planul său de "război de trei zile" s-a lovit de piedici? A aşteptat atât de mult timp încât un membru vechi al cercului său intim, Ramzan Kadîrov, a declarat oficial că i-a cerut o escaladare.

Putin a ezitat pentru că ştie că mobilizarea este riscantă. Dacă totul decurge conform planului, mobilizarea ar putea ajuta la refacerea rapidă a trupelor ruseşti în teritoriile ocupate şi la oprirea avansurilor ucrainene. Pe termen mediu şi lung, ar putea creşte semnificativ capacitatea Rusiei pentru o nouă ofensivă de succes şi, odată cu aceasta, ar putea forţa Ucraina să accepte pacea în condiţiile Rusiei.

Însă nimic din acest război nu a decurs conform planului Rusiei. Războiul a scos la iveală slăbiciunile majore ale capacităţii Rusiei de a comanda sau de a furniza în mod eficient arme, logistică şi provizii pentru o armată de mărimea sa actuală, ca să nu mai vorbim de o forţă mult mai mare. Moralul este scăzut în Rusia şi există o reticenţă generală de a lupta, în ciuda ofertelor tot mai generoase de remunerare. La ordinul de mobilizare, ruşii disperaţi, aflaţi la vârsta de încorporare, au cumpărat bilete de avion către ţările vecine care beneficiază de călătorii fără vize. Puţinele instituţii media ruseşti independente rămase au publicat articole despre cum să părăsească ţara cei care se tem de recrutare, în timp ce proteste împotriva mobilizării au izbucnit în toată Rusia. Niciunul dintre acestea nu este un indicator puternic că lucrurile sunt pe cale să se desfăşoare conform planului.

În afară de riscurile militare, mobilizarea comportă, de asemenea, riscuri politice grave pentru cercul de apropiaţi al lui Putin. Ea ridică mizele, ameninţând să rupă echilibrul delicat al puterii între blocurile rivale. Într-un anumit sens, Rusia nu poate pierde un război dacă nu a participat decât la o "operaţiune militară specială". Odată anunţată, mobilizarea este ultima carte a armatei: fie întoarce războiul, fie Rusia se va confrunta cu o înfrângere jenantă. Dacă Rusia învinge, generalii vor primi tot creditul, înclinând şi mai mult balanţa puterii în defavoarea FSB. Dacă Rusia pierde, militarii vor fi învinşi, iar FSB va câştiga teren. În ambele cazuri, un bloc câştigă, în timp ce celălalt ar putea intra în panică. Iar panica în cercul interior creează riscuri pentru membrii săi şi chiar pentru regim.