PSD "valorifică" scandalul bebeluşilor infectaţi. Dragnea anunţă moţiune simplă pe sănătate
La numai o zi de când şeful PSD Liviu Dragnea s-a plâns că are din ce în ce mai puţină încredere în Guvernul Cioloş, social-democraţii au decis să ia atitudine.
alte articole

Liviu Dragnea (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Biroul Permanent Naţional al PSD, reunit la Palatul Parlamentului, a decis miercuri că se impune ca social-democraţii să depună o moţiune simplă pe sănătate. Textul documentului va fi finalizat joi, informează Agerpres.
"L-am însărcinat pe dl Nicolae Bănicioiu să analizeze rapid, până mâine, oportunitatea depunerii unei moţiuni simple pe sănătate având în vedere tragediile cu care ne-am confruntat în ultimele zile", a declarat preşedintele PSD Liviu Dragnea, la finalul reuniunii.
PSD ia în calcul depunerea celei de-a doua moţiuni simple — pe mediu şi pe fonduri europene.
"De mediu se ocupă în aceste zile ca şi coordonator d-na Doina Pană, iar pe fonduri europene Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici", a precizat Dragnea.
Reamintim că trei bebeluşi internaţi la spitalul Marie Curie din Capitală au murit în urma infecţiei cu o bacterie a cărei sursa este necunoscută. Doi dintre cei trei copii au fost diagnosticaţi cu EColi. Alţi şapte copii sunt în continuare internaţi, în stare gravă.
Valul de îmbolnăviri a început în urmă cu circa trei săptămâni în judeţul Argeş, extinzându-se şi în alte judeţe. Sursa infectării copiilor este, în continuare, necunoscută.