PSD valorifică absenţa lui Nicuşor Dan de la Ziua Marinei: Nu îmi amintesc ca un şef de stat să fi lipsit de la ceremonii

Deputatul Mihai Fifor, lider PSD Arad, a declarat, vineri, pe pagina sa de Facebook, că preşedintele Nicuşor Dan trebuia să fie prezent la festivităţile dedicate Zilei Marinei, deoarece prezenţa sa la un astfel de eveniment „este o datorie morală şi o obligaţie de onoare”.
„Nu îmi amintesc ca un şef de stat şi comandant suprem al Forţelor Armate să fi lipsit de la ceremoniile dedicate Zilei Marinei Române. Nu ştiu unde este şi ce face preşedintele abia ales al României, dar ştiu sigur unde ar fi trebuit să fie: în mijlocul marinarilor, alături de militarii săi”, a precizat liderul PSD.
Totodată, Mihai Fifor, în prezent vicepreşedinte al Comisiei de apărare din Cameră, consideră absenţa preşedintelui de la ceremonii „nu doar o greşeală de agendă” ci „un gest urât, care se vede şi se simte”.
„Într-un moment în care la Marea Neagră se desfăşoară un conflict deschis, iar România este pilon de descurajare şi apărare al flancului estic al NATO, absenţa comandantului suprem nu este doar o greşeală de agendă, ci un gest urât, care se vede şi se simte. Un gest urât faţă de Armata României şi faţă de toţi cei care servesc sub drapel, în zi de mare sărbătoare a militarilor români. O armată alcătuită din bărbaţi şi femei care şi-au pus viaţa în pericol în misiuni internaţionale şi din militari români care şi-au dat viaţa în teatrele de operaţii. Oameni care, alături de aliaţi, asigură zi de zi securitatea României şi apărarea Flancului estic al NATO. Militarii români sunt cei pe care ar trebui să îi onorăm în fiecare zi a vieţii noastre, nu doar la ocazii oficiale. Ei apără ţara, ne reprezintă cu demnitate şi plătesc, uneori, preţul suprem. Prezenţa preşedintelui lângă ei, în astfel de momente, nu este un moft şi nici un gest protocolar – este o datorie morală şi o obligaţie de onoare”, a transmis liderul PSD.
Preşedintele Nicuşor Dan şi familia lui s-au dus, vineri, de Sfânta Maria, să asiste la o slujbă la mănăstirea Sâmbăta de Sus, în Braşov.
Nu este prima oară când un şef de stat a absentat de la o astfel de ceremonie, ultimul preşedinte care nu a fost prezent la Ziua Marinei a fost Traian Băsescu, în 2011. „Am lipsit pentru că era şi ziua soţiei şi am tot fost la Ziua Marinei, ştiu programul pe dinafară”, a spus atunci Băsescu.