PSD în pragul sciziunii - Ioan Mircea Paşcu
alte articole
PSD este în pragul unei sciziuni, aşa cum a fost şi în 1997, când Ion Iliescu a pierdut alegerile prezidenţiale, a declarat europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pascu într-un interviu acordat ziare.com
"Cred că suntem în aceeaşi situaţie ca în 1997. Pierdusem alegerile, a fost un grup de oameni din PSD, în frunte cu dnii Meleşcanu şi Coşea, care au încercat să preia conducerea partidului. N-au reuşit, au spart partidul şi au făcut ApR, care a mers bine până în 2000, când a ieşit relativ brusc din scenă. Acelaşi lucru are şanse să se întâmple şi acum", a declarat Paşcu pentru ziare.com.
Potrivit lui Paşcu, la viitorul congres al partidului, "un grup de oameni care îi reprezintă (pe Mircea Geoană şi pe Marian Vanghelie, maziliţi din PSD după eşecul lui Ponta în alegeri - n.red) vor încerca să obţină conducerea. Dacă nu vor reuşi, e de aşteptat să încerce crearea unei noi forte politice."
Mai mult, după această sciziune, "în măsura în care sprijinul Guvernului în Parlament va fi afectat, există o bună şansa ca PSD să piardă guvernarea.", a mai adăugat fostul ministru al Apărării, criticându-i pe cei ce vor scindarea PSD.
Menţionăm, în context, că acel congres la PSD la care "acoliţii" lui Geoană şi Vanghelie ar urma să încerce o scindare a partidului este foarte probabil să fie amânat. Congresul era anunţat pentru martie a.c. însă luni, 12 ianuarie, premierul Ponta a anunţat că în luna martie se va întruni nu Congresul, ci Consiliul Naţional al PSD. Întrebat dacă se va mai ţine congresul în luna martie, aşa cum se anunţase iniţial. Ponta a răspuns: "În martie avem Consiliu Naţional, iar Consiliul Naţional, conform statului, după ce discută agenda politică şi modificările la statut, va convoca congresul."
Mai reamintim că în presă circulă de aproximativ o săptămână, "pe surse", informaţia că în jur de 50 de parlamentari PSD urmează să migreze spre o nouă formaţiune grupată în jurul lui Geoană şi Vanghelie.