PSD, acuzat că vrea să schimbe direcţia de politică externă spre Est, alături de Ungaria şi Rusia
alte articole

PSD salută declaraţia liderului din Ungaria şi se arată interesat de schimbarea direcţiei privind politica externă: spre Est, alături de Ungaria şi Rusia, nu spre Europa de Vest, alături de Uniunea Europeană, a tras un semnal de alarmă luni, pe pagina sa de socializare, deputatul Adrian Claudiu Prisnel.
"Cum a ajuns la putere, Viktor Orban avea să limiteze puterile Curţii Constituţionale, şi-a numit toţi apropiaţii fideli în forul respectiv, apoi a introdus o nouă Constituţie favorabilă. A introdus un nou sistem electoral pe placul partidului condus de Viktor Orban, consolidând astfel dominaţia pe scena politică. A introdus noi legi care au ajutat la subjugarea presei libere, apoi a transformat televiziunea publică într-un aparat eficient de propagandă. Totul în timp ce societatea civilă era lovită de o nouă legislaţie care îngreuna finanţarea ONG-urilor critice la adresa Guvernului", a declarat Prisnel.
În opinia parlamentarului, reţeta aplicată în Ungaria de Viktor Orban este copiată astăzi de PSD-ul condus de Liviu Dragnea.
"Întreg discursul promovat de alianţa de guvernare PSD/ALDE din zilele acestea arată direcţia fixată de partid: anti-valorile europene, anti-stat de drept, anti-independenţa justiţiei, anti-societatea civilă şi presa liberă. Dacă nu vom reacţiona şi vom susţine clar că locul nostru este alături de Europa, întregul efort de 27 ani de integrare a României în Uniunea Europeană poate fi şters de către guvernarea PSD după doar aproape un an, totul în dorinţa lor de a impune o oligarhie, avându-l şef suprem pe Liviu Dragnea", a subliniat Prisnel.
