Protestele împotriva exploatării gazelor de şist iau amploare în lume
alte articole
Mii de persoane au protestat sâmbătă în Franţa, Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Germania şi România, cu ocazia Zilei Mondiale Anti Fracturare Hidraulică, relatează Le Monde.
În timp ce numărul ţărilor care autorizează explorarea şi exploatarea petrolului şi gazelor de şist, se înmulţesc şi contestările în acest domeniu şi mii de persoane protestează în Franţa (la Paris, Toulouse, Lille sau Nisa), în Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Germania şi România cu ocazia Zilei Mondiale împotriva gazelor de şist, citează Mediafax.
La Siliştea, localnicii au protestat câteva zile la rând faţă de proiectele de explorare a gazelor de şist, acestea determinându-l pe gigantul american Chevron să suspende temporar activităţilor sale în zonă.
După protestele din România, sute de persoane au manifestat joi în Ucraina împotriva proiectelor companiei Chevron de a exploata gazele de şist în ţara lor, relatează publicaţia franceză. În 2013, gigantul american a câştigat o licitaţie pentru exploatarea zăcămintelor din localitatea Oleski, în vestul ţării, estimate la 2.980 de miliarde de metri cubi de gaze. Dar populaţia locală este îngrijorată de impactul asupra mediului într-o regiune de munte care este şi o zona turistică.
În Canada, manifestaţiile împotriva gazelor de şist au devenit violente joi, cu focuri de armă, cocteiluri Molotov şi vehicule ale jandarmeriei arse, 40 de persoane fiind reţinute în urma confruntărilor cu forţele de ordine.
Încă din luna septembrie, aceşti opozanţi, intre care mai mulţi amerindieni, încearcă să împiedice compania de gaze canadiană SNW Ressources să efectueze teste seismice în estul New-Brunswick, pe coasta atlantică. Manifestanţii au ridicat baraje pe un drum situat în apropierea depozitului care adăposteşte echipamentul de explorare al companiei, însă justiţia a interzis acest blocaj. cca. 200 de persoane au mărşăluit aseară pe străzile din Montreal în semn de solidaritate cu manifestanţii din New-Brunswick.
În sudul Angliei, entuziasmul populaţiei britanice pentru gazele de şist se micşorează, în timp ce este în desfăşurare o campanie de explorare. Un sondaj publicat la 1 octombrie de Universitatea din Nottingham, arată că 55 la sută dintre englezi susţin în prezent exploatarea prin fracturare hidraulică, faţă de 62 la sută în luna iulie.
În perioada iulie-septembrie au avut loc manifestaţii la care au participat mii de opozanţi în regiunea Sussex, după ce compania Cuadrilla Resources a început forajul la 2 august. Compania britanică a obţinut în decembrie 2012, din partea Guvernului, autorizaţia de a relua explorările pe care le-a întrerupt în 2011 din cauza cutremurelor.
Britanicii sunt nemulţumiţi şi din cauza preţului care este de două ori mai mare decât în Statele Unite, ceea ce va duce la o scădere foarte limitată a preţului la electricitate în ţară.
În Franţa, fracturarea hidraulică rămâne interzisă, după decizia Consiliului Constituţional de la 11 octombrie de a valida legea din 13 iulie 2011, care interzice folosirea acestei tehnici, singura existentă în prezent pentru extragerea gazelor de şist.