Protestele din Serbia intră într-o nouă fază periculoasă
Protestele din Serbia au intrat în a şaptea noapte consecutivă pe 18 august, în timp ce violenţele dintre manifestanţii antiguvernamentali, susţinătorii regimului şi forţele de ordine au devenit o rutină, scrie Intellinews.
Izbucnite iniţial în urma unui incident tragic la o gară din Novi Sad, când un acoperiş s-a prăbuşit ucigând 16 persoane aflate sub el, protestele au fost alimentate la început de furie şi de cererea de asumare a responsabilităţii. Timp de aproape nouă luni, demonstraţiile au fost paşnice şi au beneficiat de o simpatie semnificativă din partea opiniei publice.
Cu toate acestea, de marţi, 12 august, confruntările violente au devenit un fenomen nocturn, extinzându-se din oraşe mai mici, precum Vrbas şi Backa Palanka, la Belgrad, Novi Sad şi Valjevo.
Caracterul protestelor s-a schimbat. Demonstranţii au incendiat şi vandalizat sediile Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la putere. În acelaşi timp, rapoartele privind brutalitatea poliţiei şi reţinerea minorilor au alimentat indignarea publică.
Susţinătorii pro-guvernamentali au fost implicaţi în declanşarea violenţelor, imagini video arătând cum aceştia atacă protestatarii în timp ce poliţia anti-revoltă stă deoparte. Răspunsul guvernului – caracterizat de măsuri poliţieneşti dure, retorică inflamatoare şi graţierea persoanelor implicate în acte de violenţă împotriva protestatarilor – a exacerbat tensiunile.
Trecerea la violenţă este determinată de o serie de factori, printre care frustrarea şi disperarea protestatarilor, ale căror cereri rămân nesatisfăcute în ciuda lunilor de activism.
Poziţia dură a guvernului pare calculată pentru a provoca şi discredita mişcarea de protest, prezentând-o ca fiind violentă şi ilegitimă. Administraţia preşedintelui Aleksandar Vucic a prezentat protestatarii ca fiind perturbatori sau agenţi ai unei „revoluţii colorate” instigate din străinătate încă de la început.
Momentul ales, vara, a influenţat probabil această strategie. Având în vedere că mulţi locuitori sunt în vacanţă, guvernul ar fi putut încerca să izoleze protestatarii şi să le submineze sprijinul public. Implicarea activă a grupurilor armate pro-guvernamentale în atacurile asupra demonstranţilor sugerează un efort orchestrat de a transforma dinamica protestelor dintr-o formă paşnică de disidenţă într-o confruntare violentă, în speranţa de a slăbi simpatia publicului şi de a justifica represiunea.
În acelaşi timp, opoziţia rămâne fragmentată şi fără o conducere sau o platformă clară. Mişcarea studenţească a evitat în mod conştient alianţele formale cu partidele tradiţionale de opoziţie, multe dintre acestea suferind de un sprijin public redus şi de slăbiciuni organizaţionale. Această fragmentare limitează influenţa politică a mişcării de protest şi complică perspectivele unei provocări unificate la adresa SNS.
Escaladarea actuală introduce Serbia într-o perioadă de incertitudine politică prelungită. Preşedintele Vucic nu a exclus organizarea de alegeri înainte de termenul limită din 2027, dar următoarele mişcări ale regimului său rămân neclare.
Alegerile, deşi ar putea calma tensiunile, par puţin probabile, cu excepţia cazului în care SNS este încrezător că îşi va menţine majoritatea parlamentară. Sondajele de opinie recente indică o scădere a sprijinului pentru Vucic şi SNS, ceea ce face ca alegerile anticipate să fie o propunere riscantă pentru regim.
În absenţa unei alternative credibile din partea opoziţiei, răbdarea publicului riscă să se epuizeze. Participarea la proteste, deşi încă semnificativă, a scăzut faţă de nivelurile maxime înregistrate anterior, iar tulburările actuale perturbă viaţa normală şi economia. Cu toate acestea, răspândirea geografică şi amploarea protestelor indică faptul că nemulţumirile de fond sunt profund resimţite.
Pe plan extern, Serbia rămâne protejată de angajamentul prudent al Occidentului. UE şi alţi actori occidentali continuă sa îl considere pe Vucic o prezenţă stabilizatoare într-o regiune instabilă, limitând presiunea externă pentru reforme politice substanţiale. În acest context, Serbia va traversa probabil o fază prelungită de tulburări de intensitate redusă şi impas politic, mai degrabă decât o rezolvare rapidă.
Din punct de vedere economic, perspectivele sunt modeste. Încrederea investitorilor a scăzut pe fondul tulburărilor politice, iar perspectivele de creştere s-au deteriorat. Toleranţa regimului faţă de corupţie şi politizarea instituţiilor au subminat câştigurile din ultimul deceniu, care au consolidat baza de sprijin a SNS.
În cele din urmă, protestele din Serbia reflectă un conflict social mai profund – o ciocnire între o populaţie din ce în ce mai deziluzionată de guvernarea autocratică şi o elită conducătoare hotărâtă să păstreze puterea.
Pariul regimului pe represiune şi divizare comportă riscuri mari. În cazul în care violenţele se intensifică sau are loc un incident mortal, echilibrul politic fragil s-ar putea spulbera, declanşând o criză mai amplă. În schimb, dacă tactica dură a guvernului reuşeşte să intimideze opoziţia şi să fragmenteze voinţa publică, tulburările s-ar putea disipa fără schimbări politice.
