Protest la termocentrala Mintia. Angajaţii cer contract colectiv de muncă
alte articole
În jur de o sută de angajaţi ai termocentralei Mintia au protestat vineri dimineaţa în faţa sediului întreprinderii, cerând prelungirea contractului colectiv de muncă, plata avansului salarial pe luna iulie şi tichetele de masă, întârziate cu 20 de zile, relatează Agerpres.
Protestul a avut loc în contextul în care actualul contract colectiv de muncă de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va expira pe 1 august. În lipsa unui nou contract colectiv, angajaţii vor fi plătiţi strict prevederilor din baza contractelor individuale de muncă, ceea ce ar însemna o reducere de 20% a veniturilor unui salariat, potrivit sindicaliştilor.
Potrivit sursei citate, protestul a fost dezamorsat după ce directorul termocentralei, Nicolae Codreanu s-a întâlnit cu protestatarii şi i-a informat că în cursul zilei de vineri vor putea intra în posesia tichetelor de masă şi că drepturile băneşti vor fi virate pe cardurile de salarii.
După discuţiile cu directorul, o mare parte dintre protestatari s-au retras la locurile lor de muncă.
Preşedintele Sindicatului Liber al Energeticienilor, Ionel Ticula a mai precizat că negocierile privind noul contract de muncă vor continua, Sindicatul Energeticienilor propunând semnarea unui acord de prelungire a contractului vechi care să fie valabil până la data la care CEH va fi divizat în sectoarele energetic şi minier.
Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat în septembrie 2012 în urma fuziunii Electrocentrale Deva (termocentrala Mintia) şi Electrocentrale Paroşeni şi a ajuns în doar trei ani la pierderi de 1 miliard de lei şi datorii de multe sute de milioane de lei, dintre care peste 300 milioane lei doar la stat.
La acest rezultat nefericit au concurat lipsa oricărui plan de restructurare şi eficientizare, managementul neprofesionist, o serie de contracte de achiziţie de cărbune din import păgubitoare şi, nu în ultimul rând, deciziile politice dăunătoare ale guvernelor.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.