Protest la Curtea Constituţională: Jos mâinile de pe limba rusă. Valeriu Munteanu: Învăţaţi limba acestui pământ

Socialiştii consideră că prin sesizarea depusă la CC, liberalii ar dori să interzică cetăţenilor, vorbitori de limbă rusă, să trăiască în Republica Moldova. Pe de altă parte, Valeriu Munteanu îi îndeamnă pe toţi să înveţe limba vorbită în acest stat.
Protest în faţa Curţii Constituţionale (facebook.com / Valeriu Munteanu)
Maria Maevschi
05.06.2018

În contextul examinării de luni, 4 iunie, de către Curtea Constituţională a Moldovei (CCM) a sesizării depuse de şapte deputaţi ai Partidului Liberal, care pretind că obligativitatea utilizării limbii ruse, dar şi traducerea documentelor şi actelor publice în această limbă ar contraveni Constituţiei, mai mulţi membri şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Moldova, majoritatea vorbitori de limbă rusă, au protestat în faţa instituţiei.

Scandând ”Vrem dreptate”, ”Moldova, stat de drept”, ”Nu liberalilor” şi cu pancarte pe care scria atât în limba română cât şi în rusă ”Moldova, stat multietnic”, ”Jos mâinile de pe limba rusă”, protestatarii în frunte cu deputatul socialist Vlad Bătrîncea, au cerut CCM respingerea sesizării, specificând că în caz contrar vor recurge la proteste.

Bătrîncea, deputatul cunoscut pentru faptul că a rupt harta României Mari în Parlamentul Republicii Moldova, a menţionat că sesizarea depusă de către liberali ar avea drept scop ”de a scoate limba rusă, în care vorbeşte un milion de cetăţeni din Republica Moldova din legislaţie şi Constituţie”.

Mai mult decât atât, în opinia socialistului, cei care au depus sesizarea, şi-ar dori, prin măsuri represive şi ilegale să interzică cetăţenilor de a trăi în statul R. Moldova. ”Vor să blocheze accesul la educaţie, studii, posibilitatea de a participa în administraţia publică centrală şi locală tuturor cetăţenilor care vorbesc limba rusă”, a adăugat Bătrîncea.

Pe de altă parte, liberalul Valeriu Munteanu, a menţionat într-un mesaj pe contul său de socializare că ”un grup eterogen de socialişti” a venit la Curtea Constituţională să deplângă Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească), din 1 septembrie 1989, unde îşi găseau, până acum, scutul iluzoriu al statului multi-etnic.

”Domnilor şi doamnelor „protestatari”, încetaţi să-l mai slugărniciţi pe Putin, învăţaţi limba acestui pământ şi daţi-vă copiii în şcoli de limbă română, îngrijiţi-vă de integrarea deplină a acestora în societatea noastră”, a conchis Munteanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor