Protest la Chişinău: Moldovenii vor „Ora Opoziţiei” la televiziunea naţională

Maria Maevschi
02.10.2017

Opoziţia anti-oligarhică de la Chişinău a organizat un nou protest împotriva sistemului electoral mix votat în Parlament la 20 iulie 2017 contrar voinţei poporului, a opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare şi a recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Pe lângă abrogarea acestei legi, protestatrii au mai solicitat „Ora Opoziţiei” la televiziunea naţională pentru ca populaţia să aibă posibilitatea să audă, pe lângă opinia guvernării, şi opinia celor care critică gurvernarea pentru politicile anti-sociale pe care le susţin.

„Nu minţiţi poporul cu televizorul”, „Ruşine să vă fie Moldova 1” au scandat oamenii prezenţi la manifestaţia de protest, huiduind totodată reporterii televiziunii naţionale în timp ce încercau să afle de la oameni ce i-a scos în stradă.

Adunându-se în faţa cinematografului „Gaudeamus” şi a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, protestatarii au pornit, aşa cum au promis, într-un marş către Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) pentru a cere o oră de emisie directă pe săptămână pentru opoziţia care a acumulat peste 48 la sută în alegerile prezidenţiale din toamna anului 2016.

„Dată trecută noi am venit cu câteva cerinţe foarte clare. Între timp guvernarea a reacţionat. Preşedintele Parlamentului, Candu ne-a zis, cu referire la cererea noastră de a renunţa la sistemul electoral mixt, să ne spălăm pe faţă. Eu zic, el să facă un duş rece şi să înţeleagă, împreună cu toate rudele lui din Parlament, că noi nu vom tolera o guvernare de trei la sută şi doi bani”, a declarat liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, conform privesc.eu.

Prezent la protest alături de cetăţeni, în mare parte pensionari, liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a specificat că această guvernare nu a făcut în Moldova decât un genocid social, întrucât cei mai mulţi dintre pensionari au pensiile mai mici de o mie de lei.

„Când vorbim despre ce vom face, cred că întâi de toate trebuie să vorbim despre unitatea noastră şi să demonstrăm în continuare că nu pot ei să ne dezbine, să ne dividă, să ne împiedice să ne consolidăm, să fim solidari în continuare şi doar aşa vom reuşi să ne executăm programele noastre”, a subliniat Andrei Năstase.

Pe parcursul marşului către televiziunea publică, moldovenii prezenţi la eveniment au scandat în continuu: „Jos mafia”, „Să vă fie frică poporul se ridică”, „Vrem pensii decente”, „Corupţia ucide”, „Jos guvernarea”, „Unire moldoveni”, „Noi nu cedăm”, „Plahotniuc nu uita, puşcăria e casa ta”, „Plahotniuc, Dodon, la tomberon”, „PD-PSRM, ciuma roşie”, „Voi daţi afară tinerii din ţară”, „Miliardele înapoi, guvernarea la gunoi”.

Pentru cei de pe stradă, se scanda: „Dacă vă pasă, nu mai staţi acasă”, Uniţi-vă cu noi”, „Noi suntem poporul”, „Trezeşte-te Moldova”, „Unire cetăţeni”. Ajunşi la TRM, oamenii au fost întâmpinaţi de rânduri peste rânduri de poliţişti cărora le-au scandat, „Poliţia apără hoţia”, „Poliţia, păzeşte mafia”, „Demisia”, „Jos cenzura”, „Stratan demisia”, „Mincinoşi”.

Maia Sandu a mai menţionat că se va insista în continuare să se programeze „Ora Opoziţiei” la televiziunea naţională, la care „să avem dreptul să comunicăm”. Politiciana consideră că oamenii trebuie să fie informaţi, să audă şi un punct de vedere, şi altul, şi după aia să decidă, dar nu doar punctul de vedere al guvernării care şi aşa este propagat la zeci de televiziuni care dezinformează şi manipulează. ”Aceasta este televiziunea noastră, nu este a lui Plahotniuc şi nici a lui Dodon, ei au televiziunile lor”.

„Eu miercuri seara o să merg la discuţii cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Ce vreţi să-i transmit din partea dvs.? ”, a întrebat Sandu protestatarii, la care cei prezenţi au scandat imediat „Demisia”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor