Platforma DA solicită iniţierea urmăririi penale pe numele lui Igor Dodon

Pentru reconstrucţia vilei de la Condriţa şi repararea clădirii Preşedinţiei au fost şi sunt utilizate mijloace băneşti extrabugetare şi de provenienţă obscură, a declarat Platforma DA, fapt ce-i permite să solicite iniţierea urmăririi penale pe numele şefului statului.
Platforma Demnitate şi Adevăr (The Epoch Times România)
Maria Maevschi
27.09.2017

Platforma Demnitate şi Adevăr a adresat mai multe apeluri publice organelor coercitive şi factorilor decizionali, inclusiv aparatului Preşedintelui şi Cancelariei de Stat, solicitând să se facă lumină în ceea ce priveşte procesul de reconstrucţie a vilei prezidenţiale de la Condriţa. Totodată, membrii Platformei DA au solicitat şi investigarea sursei banilor pentru repararea clădirii Preşedinţiei de pe bulevardul Ştefan cel Mare, devastată în timpul protestelor din aprilie 2009, despre care şeful statului, Igor Dodon afirmă că i-ar fi primit din partea Turciei.

Platforma DA a mai specificat că în conformitate cu Legea privind asigurarea activităţii Preşedintelui Republicii Moldova, astfel de cheltuieli ar trebui acoperite din mijloacele financiare şi materiale ale Cancelariei de Stat şi Aparatului Preşedintelui, prevăzute în bugetul de stat, întrucât legislaţia în vigoare nu oferă posibilitatea atragerii altor fonduri, fără ca acestea să nu fi fost contabilizate în cadrul bugetului de stat.

„Din declaraţiile şefului statului, foarte seci şi evazive, reiese că la reconstrucţia vilei de la Condriţa şi repararea clădirii Preşedinţiei au fost şi sunt utilizate mijloace băneşti extrabugetare şi de provenienţă obscură. Potrivit lui Igor Dodon lucrările de reparaţie la Preşedinţie sunt finanţate de către Turcia. Însă niciun Acord Internaţional pe acest subiect nu a fost aprobat, ratificat şi publicat în conformitate cu legislaţia în vigoare. Totodată, menţionăm că pe paginile oficiale ale Agenţiei Achiziţiilor Publice, ale Cancelariei de Stat şi Preşedinţiei lipseşte orice informaţie despre lucrările de construcţie atât la reşedinţa de la Condriţa, cât şi la edificiul Preşedinţiei, ceea ce denotă că lucrările au fost efectuate cu încălcarea Legii privind achiziţiile publice şi nu în baza unor licitaţii transparente”, se arată într-o declaraţie a Platformei DA.

Astfel, membrii Platformei DA consideră că preşedintele Igor Dodon a încălcat flagrant legile privind asigurarea activităţii preşedintelui Republicii Moldova, transparenţa în procesul decizional şi achiziţiile publice. Mai mult decât atât, aceştia solicită procurorului general iniţierea urmăririi penale şi încadrării juridice a acţiunilor şefului statului conform normelor Codului Penal al Republicii Moldova: art. 243 - spălarea de bani, art. 324 - corupere pasivă, art. 327 - abuzul de putere sau abuzul de serviciu, art. 328 - excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, art. 332/1 - obţinerea frauduloasă a mijloacelor din fonduri externe.

„Prin acţiunile şi inacţiunile sale, prin omisiunea de a cere instituţiilor internaţionale o anchetă penală în cazul furtului miliardelor şi a spălătoriei de 30 de miliarde de dolari ale mafiei ruseşti, prin utilizarea nestingherită a banilor obscuri şi irosirea banilor publici în interese personale, inclusiv pentru procurarea unui aparat de fotografiat în valoarea pensiei unui bugetar pentru 13 ani, preşedintele Dodon face dovada clară că este vasalul şi complicele unui regim oligarhic şi corupt, care ne ţine în captivitate. Îndemnăm toţi cetăţenii să se consolideze în lupta împotriva regimului mafiot Plahotniuc – Dodon”, se mai arată în declaraţia Platformei DA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor