Protest al Jurnaliştilor împotriva practicilor „degenerate din presă”, în special de la Antena 3

Peste 130 de ziarişti şi publicişti protestează împotriva practicilor „degenerate din presă” care nu urmăresc adevărul şi interesul public cu bună-credinţă, ci diverse interese meschine, făcând referire la derapajele grave ale unor jurnalişti de la Trustul Intact, în special de la Antena 3, postul lui Dan Voiculescu.
Jurnalişti (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
20.01.2014

Peste 130 de ziarişti şi publicişti protestează împotriva practicilor „degenerate din presă” care nu urmăresc adevărul şi interesul public cu bună-credinţă, ci diverse interese meschine, făcând referire la derapajele grave ale unor jurnalişti de la Trustul Intact, în special de la Antena 3, postul lui Dan Voiculescu.

Jurnalistul Mircea Marian a anunţat luni solidarizarea breslei:

„Subsemnaţii, ziarişti şi publicişti, ne declarăm solidari în dezideratul de a ne practica profesia cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public, cu bună-credinţă şi în respectul deontologiei. Dincolo de convingerile politice şi ideologice diferite, considerăm că standardele jurnalistice, informarea corectă şi binele public trebuie apărate şi în jurul acestor valori trebuie să ne solidarizăm.

De aceea, ne simţim obligaţi să luăm poziţie faţă de grava deteriorare a bunelor practici jurnalistice şi să protestăm public faţă de încălcarea acestora. Constatăm profund revoltaţi că încălcarea flagrantă a Codului Deontologic, insulta, calomnia, minciuna, manipularea şi, în general, sfidarea normelor etice au devenit o practică obişnuită.

Afectarea gravă a demnităţii şi a imaginii publice, terfelirea reputaţiei profesionale în cazul unor importante personalităţi ale vieţii culturale, inclusiv al unor jurnalişti, au depăşit orice limite. Injuriile, montajele denigratoare, intruziunea în viaţa privată, violenţa de limbaj, trivialitatea şi falsificarea cu premeditare a adevărului sunt practici incalificabile. Considerăm că ele decredibilizează întreaga breaslă şi trebuie să înceteze.

Respingem confuzia voit indusă că totul se reduce la poziţionări politice diferite şi că toţi ziariştii sunt în egală măsură vinovaţi de degradarea moralei profesionale şi a spaţiului public. Spunem răspicat că responsabili de cele mai grave derapaje sunt câţiva jurnalişti de la Trustul Intact, în special de la Antena 3.

Tocmai pentru că respectăm libertatea de exprimare, dezavuăm public abdicarea de la normele jurnalistice. Demersul nostru are în vedere respectul pentru public şi se plasează dincolo de poziţionări şi opţiuni politice. Facem apel la toţi jurnaliştii oneşti, ataşaţi valorilor profesiei şi responsabilităţilor ei, să ni se alăture.

Deschidem acest protest şi altor jurnalişti, publicişti, organizaţii neguvernamentale şi oricărei persoane care pune preţ pe respectarea regulilor elementare ale jurnalismului”.

Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România, Freedom House România, Expert Forum şi Grupul pentru Dialog Social susţin această solidarizare a jurnaliştilor împotriva practicilor degradante din presa română.

Amintim de cazul jurnalistei Andreea Pora care a fost recent pur şi simplu masacrată de Mihai Gâdea, realizatorul de la Antena 3. Cazul a stârnit reacţii de solidaritate în rândul colegilor de breaslă, dar şi al politicienilor.

O primă reacţie a venit din partea consilierului prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, care a catalogat drept „lăudabilă solidarizarea breslei. 132 de jurnalişti protestează faţă de linşajul mediatic de la Trustul Intact”.

„Am două observaţii”, a continuat Lăzăroiu:

1. Mi-ar fi plăcut să văd şi alte nume acolo (se ştiu ei care). Din păcate laşitatea e boală grea...

2. Acest fragment mi se pare o eroare: "Spunem răspicat că responsabili de cele mai grave derapaje sunt câţiva jurnalişti de la Trustul Intact, în special de la Antena 3".

„După părerea mea nu există jurnalişti la Trustul Intact”, a concluzionat Lăzăroiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor