Promo-LEX: Sistemul electoral mixt nu se bucură de aprecierea majorităţii populaţiei RM
alte articole
Asociaţia Promo-LEX semnalează că Parlamentul de la Chişinău implementează cu abateri recomandările oferite de Comisia de la Veneţia şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) privind sistemul mixt de vot. Chiar dacă Legislativul moldovean susţine că toate recomandările au fost implementate, Promo-LEX atenţionează că acceptarea recomandărilor nu înseamnă şi implementarea acestora.
Astfel, asociaţia notează că până în prezent doar 12 din 32 recomandări au fost implementate. Mai mult, din cele 7 recomandări acceptate în legislaţia electorală şi implementate, 5 recomandări au fost implementate cu abateri de la norma legală sau amânări.
Printre aceste abateri se numără caracterul ”independent” al Comisiei naţionale de constituire a circumscripţiilor uninominale, delimitarea circumscripţiilor cu condiţia nedepăşirii devierii de 10% a numărului de alegători, constituirea circumscripţiilor peste hotare, criterii ”clare” pentru constituirea circumscripţiilor pentru regiunea transnistreană, precum şi eliberarea cazierelor de integritate pe exemplul alegerilor locale noi.
Mai mult, procesul netransparent şi pe alocuri contrar prevederilor legale de implementare a recomandărilor, la etapa dată, creează suspiciuni rezonabile privind integritatea şi caracterul discreţionar al acţiunilor de implementare pe viitor a recomandărilor. Pe lângă aceasta, abaterile ar putea pune în pericol buna desfăşurare a alegerilor în baza noilor prevederi legale.
Conform sintezei realizate de către Parlament, toate recomandările identificate de către autoritatea legislativă în textul Opiniei comune ar fi fost implementate. Însă, potrivit unei analize a Promo-LEX, se demonstrează că acest rezultat a fost obţinut pe de o parte, datorită autoaprecierii pozitive pe toate recomandările incluse în analiza Parlamentului, iar pe de altă parte, prin omiterea anumitor recomandări ale experţilor din Opinia comună a Comisiei de la Veneţia şi a OSCE/ODIHR.
De asemenea, Promo-LEX a ţinut să noteze că societatea nu trebuie să fie divizată, o atenţie aparte fiind acordată recomandării cu privire la necesitatea unui consens larg în societate pe subiectul sistemului electoral mixt. Or, din conţinutul evenimentelor politice din Republica Moldova, precum şi în baza dezbaterilor electorale organizate de către Asociaţie, se deduce lipsa unui consens larg pe acest subiect.
”Dimpotrivă, constatăm că este vorba de un principiu de divizare a societăţii. În plus, sondajele de opinie, realizate inclusiv la comanda Promo-LEX, indică spre faptul că sistemul electoral mixt nu se bucură de aprecierea majorităţii populaţiei”, a adăugat ONG-ul, care a ţinut să concluzioneze că generică şi principială este poziţia comună a Comisiei de la Veneţia şi a OSCE/ODIHR, conform căreia modificarea sistemului electoral în Republica Moldova nu este recomandabilă.