Programul Prima Casă inclus de comisiile de specialitate din Senat în Legea Dării în Plată
alte articole
Senatorii din comisiile Economică şi Juridică au decis miercuri cu opt voturi pentru şi şapte împotrivă, ca de prevederile legii dării în plată vor putea beneficia şi cei care au luat credite prin programul Prima Casă.
Acest amendament a fost adoptat în pofida cererii băncilor şi a BNR care au solicitat ca Programul Prima Casă să fie scos din proiectul de lege.
Anterior votului, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Enache Jiru, a pledat, în linie cu reprezentanţii BNR, pentru excluderea programului Prima Casă din sfera de aplicare a legii dării în plată.
La rândul său, iniţiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir, a explicat senatorilor că statul garantează creditele în proporţie de 50%, iar după ce statul va plăti băncilor, se va îndrepta ulterior prin ANAF împotriva debitorilor pentru a-şi recupera banii.
"Ce se întâmplă dacă peste 10 ani omul îşi pierde locul de muncă şi nu mai poate plăti? Statul va plăti băncii, iar banca este liniştită. Numai că statul se va îndrepta prin ANAF ca să-şi recupereze banii, cetăţeanul poate fi urmărit pe venituri pentru partea statului. În schimb, unuia care a luat un credit normal i se va stinge datoria, ceea ce înseamnă că au parte de tratament inegal", a declarat Zamfir.
Reamintim că băncile au fost profund nemulţumite de legea dării în plată, cerându-i preşedintelui Iohannis să nu promulge această lege (ceea ce Iohannis a făcut) şi să o atace la CCR, cale de atac la care şeful statului nu a recurs.
Legea a fost retrimisă de Iohannis în Parlament şi, înainte ca actul normativ să fie supus votării, băncile au început să-şi ia măsuri. Astfel, Raiffeisen Bank a mărit garanţia la credite ipotecare şi a a anunţat că ia în calcul inclusiv renunţarea la programul Prima Casă iar de pe site-ul Alpha Bank acest program dispăruse la începutul lui februarie.