Primăria SRL. USR continuă lupta în instanţă pentru anularea societăţilor comerciale înfiinţate de Firea

Cele 22 de SRL-uri înfiinţate de Firea formează o primărie ilegală care va putea cheltui în anul viitor 300 de milioane de euro din taxele cetăţenilor care muncesc în Bucureşti, avertizează USR, anunţând că va continua lupta în instanţă pentru anularea înfiinţării "Primăriei paralele."
Roxana Wring (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
22.10.2017

Uniunea Salvaţi România va continua lupta în instanţă pentru anularea celor 22 de societăţi comerciale înfiinţate de primarul Gabriela Firea cu sprijinul majorităţii PSD-ALDE din Consiliul General al Capitalei, informează USR, acuzând că cele 22 de firme sunt înfiinţate ilegal.

USR reaminteşte că săptămâna aceasta a fost pronunţată o primă sentinţă, de respingere a acţiunii formaţiunii de anulare a societăţilor. Decizia nu este însă definitivă, iar consilierii generali ai Uniunii Salvaţi România o vor contesta cu recurs. Tribunalul Bucureşti a fost prima instanţă sesizată în acest caz, iar motivarea respingerii acţiunii USR va veni în aproximativ o lună de zile.

“USR va continua să lupte pentru interesul cetăţenilor, pentru a anula cele 22 de societăţi ilegale, urmând să facem recurs la pronunţarea de primă instanţă. Considerăm în continuare că vom avea câştig de cauză deoarece a fost încălcată legea 215/2001. De asemenea, USR va ataca în instanţă hotărârile de împrumuturi şi măririle de capital social către aceste societăţi, transferuri din banii bucureştenilor decise de majoritatea PSD-ALDE fără a respecta legile în vigoare”, a anunţat Roxana Wring, preşedinta USR Bucureşti.

Înfiinţarea celor 22 de societăţi comerciale care formează o Primărie paralelă s-a făcut ilegal, întrucât conform legii aveau nevoie de votul a două treimi dintre consilieri în Consiliul General şi au obţinut numai o majoritate simplă, arată USR.

"Aceste societăţi jefuiesc deja bugetul Bucureştiului prin hotărârile de Consiliul General din 28 septembrie. Din estimările USR, pe baza documentelor prezentate de Gabriela Firea, societăţile înfiinţate de PSD-ALDE vor putea cheltui în următorul an 300 de milioane de euro, bani ai cetăţenilor care muncesc şi plătesc taxe în Bucureşti", susţin reprezentanţii Uniunii Salvaţi România.

USR mai reaminteşte că la rectificarea bugetară, Gabriela Firea a tăiat practic toate investiţiile în dezvoltarea Bucureştiului pentru a transfera banii către noile societăţile comerciale patronate de prieteni şi apropiaţi ai coaliţiei – 116 milioane euro sub formă de majorări de capital (75%) şi împrumuturi fără dobândă din bugetul municipalităţii (25%).

”Administraţia PSD-ALDE duce Bucureştiul spre dezastru, lipsa investiţiilor publice, degradarea serviciilor pentru cetăţeni, inexistenţa strategiilor credibile de rezolvare a problemelor majore care afectează funcţionarea oraşului şi calitatea vieţii, dovedesc că PSD nu îşi respectă niciuna din promisiunile făcute în campania electorală din iunie 2016”, a declarat preşedinta USR Bucureşti Roxana Wring.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor