Preşedintele Ucrainei promite eliberarea Iuliei Timoşenko la cererea UE

La cererea emisarilor UE, preşedintele Ucrainian, Jarkov Ianukovici, va promulga o lege care îi va permite deţinutei, Iulia Timoşenko, să primească tratament medical în Germania.
Soţul Iuliei Timoşenko, Oleksadr, împreuna cu soţia lui în camera de audieri din Kiev, pe 11 august 2011. (ALEXANDER PROKOPENKO / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
18.10.2013

La cererea emisarilor UE, preşedintele Ucrainian, Jarkov Ianukovici, va promulga o lege care îi va permite deţinutei Iulia Timoşenko să primească tratament medical în Germania.

Fostul premier şi rivalul lui Ianukovici la alegerile prezidenţiale din 2010 are o sentinţă de şapte ani, din care a executat doi ani după ce a fost găsită vinovată de încheierea unui acord dezastruos cu Rusia, privind compania Naftogaz, care a adus ţării un prejudiciu estimat la 15 miliarde de euro. În luna mai 2012, fostul premier a fost transferată din închisoare la un spital din Harkov, din cauza unei hernii de disc.

”Nu există încă o lege în Ucraina care să-i permită Iuliei Timoşenko să plece în străinătate. Dacă Parlamentul adoptă o asemenea lege, o voi promulga”, a declarat acesta.

Ianukovici a refuzat în trecut de mai multe ori eliberarea deţinutei, în ciuda presiunilor venite din partea Uniunii Europene cât şi a suporterilor acesteia de la Kiev.

Pe lângă această sentinţă, Timoşenko mai este acuzată de abuz în putere şi organizarea asasinării lui Evgheni Şerban în anul 1996 dar procesul nu a fost deschis încă la tribunal.

Soluţionarea cazului Iuliei Timoşenko este considerat vital pentru semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană în cadrul summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc la Vilnius pe 28-29 noiembrie.

Germania a subliniat săptămâna trecută că semnarea acordului este improbabilă dacă opozanta nu este eliberată şi a propus preşedintelui ucrainean ca Iulia Timoşenko să primească îngrijiri medicale în Germania.

Şeful statului ucrainean aşteaptă votul parlamentului şi anunţă că procedura de transfer în străinătate ar cere timp.

”În orice caz, un tribunal va decide modul în care va fi organizat transferul” a adăugat Ianukovici.

Fostul preşedinte polonez şi fostul preşedinte ale PE Pat Cox au formulat luna aceasta o cerere de graţiere a Iuliei Timoşenko. De asemenea, cei doi i-au prezentat fostului premier posibilitatea ca aceasta să se trateze în Germania, propunerea fiind acceptată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor