Preşedintele Traian Băsescu despre summitul NATO: „După acest summit Alianţa este mai puternică”
alte articole
Preşedintele Traian Băsescu a dat astăzi o declaraţie de presă pe Aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea de la summitul NATO din Chicago.
Traian Băsescu a precizat că mandatul stabilit în urmă cu un an de CSAT a fost îndeplinit integral.
"Am avut trei întâlniri bilaterale cu preşedintele Poloniei, Turciei şi Ucrainei, toate având ca principal subiect cooperarea bilaterală. Am avut o întâlnire cu românii din Chicago şi cu preoţii care servesc bisericile de acolo, o întâlnire în care principalul mesaj a fost ataşamentul acestei comunităţi faţă de România. Întrebarea: ce putem face din America pentru România? Am văzut un optimism robust legat de soarta fiecăruia luată în propriile mâini. Nu aşteaptă ajutoare sociale. Bucuria lor e că sunt liberi şi îşi pot asuma soarta în mediul american.
Pentru cei care au văzut concluziile summitului, concluzia nu poate fi decât: După Chicago, avem un altfel de NATO care îşi asumă responsabilităţi nu numai militare, ci şi politice. Este un summit care conturează profilul politic al alianţei", a declarat preşedintele .
Traian Băsescu a notat că e dificil să treacă în revista toate elementele din comunicatul summitului: "Mă voi axa pe cele care vizează direct interesul României. În primul rând problema Afganistanului, care nu a fost miezul summitului. Dar problema Afganistanului ne interesează pentru că participăm cu un număr important de soldaţi. Alianţa mai desfăşoară operaţiuni militare în Afganistan, planificate până la 31.12.2014, începând ca de la 1 ianuarie 2015 misiunea Alianţei să se redefinească, devenind o misiune de asistenţă tehnică şi de suport logistic şi financiar pentru administraţia afgană. Din acest punct de vedere, anunţul făcut de preşedintele Karzai că se trece la a 3-a etapă de tranziţie vizează şi forţele româneşti."
Referitor la scutul antirachetă, preşedintele a declarat: "După acest summit, Alianţa este mai puternică. Dacă până acum Alianţa avea 2 piloni pe care îşi sprijinea protejarea aliaţilor, din acest moment s-a construit şi al 3-lea pilon care garantează securitatea, sistemul de apărare anti-rachetă. Alianţa este mai solidă. UE si NATO îşi pun resursele la un loc, ceea ce face Alianţa mai solidă, mai coezivă şi mai eficientă. Se măreşte consistent profilul politic al Alianţei Nord-Atlantice, dar şi valenţele sale de forţă globală."
Totodată, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că Uniunea Europeană a pierdut competiţia cu Statele Unite pentru a fi mai relevantă strategic şi militar, iar Parteneriatul strategic stabilit între UE şi NATO confirmă faptul că România a avut o viziune corectă, încă de acum opt ani:
"Nu pot spune că e o bucurie, dar e o realitate. UE a pierdut competiţia pentru a fi mai relevantă strategic şi militar decât Statele Unite. (...) Faptul că la acest summit se stabileşte Parteneriatul Strategic NATO-UE este confirmarea că România a avut o viziune corectă de opt ani".
În final preşedintele Traian Băsescu a mai precizat că “Momentul este important şi va afecta România pe termen lung. El trebuie dezbătut public cu documentele în faţă şi cu încercarea de a interpreta corect fiecare articol din Declaraţia summitului de la Chicago”.