Preşedintele RM suspendat pentru a treia oară. Dodon: Vom repara lucrurile inclusiv în CCM

Este inadmisibil ca magistraţii Curţii Constituţionale a Moldovei, care au jurat credinţă statului român, să decidă politica statului moldovenesc, afirmă Dodon.
Igor Dodon (presedinte.md)
Ştefan Sârbu
05.01.2018

Curtea Constituţională a Moldovei (CCM) a constatat vineri că Igor Dodon a încălcat iarăşi prevederile Constituţiei atunci când a refuzat repetat să promulge legea cu privire la completarea Codului Audiovizualului şi a decis suspendarea temporară a acestuia pentru a treia oară. Astfel, preşedintele Parlamentului sau prim-ministrul urmează să preia interimatul de preşedinte şi să promulge legea ”anti-propagandă”.

În replică, Igor Dodon a ameninţat pe pagina sa de socializare că ceea ce face acum guvernarea de la Chişinău cu ajutorul CCM nu va trece fără consecinţe. După alegerile parlamentare, care vor fi declanşate în câteva luni, acesta promite că vor fi schimbate şi reparate multe lucruri. Şi în Guvern, şi în Parlament, şi în Curtea Constituţională. ”Este inadmisibil ca cetăţenii care au jurat credinţă statului român să decidă politica statului moldovenesc.”

”În ce priveşte legea ”anti-propagandă”, aceasta constituie un abuz evident asupra libertăţii de informare a cetăţenilor Republicii Moldova. Este o cenzură bazată pe duble standarde, în stilul democraţilor, aflaţi la guvernare”, a adăugat şeful statului, care a ţinut să îndemne moldovenii la consolidarea tuturor forţelor patriotice împotriva guvernării eurounioniste.

În context, expertul de la Transparency International Moldova, Veaceslav Negruţă, menţionează că într-un meci de fotbal pentru un cartonaş roşu jucătorul este eliminat din teren, într-o partidă de şah - eliminarea regelui înseamnă sfârşitul partidei şi doar într-un circ e altfel. ”Bi-nom.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor