Preşedintele RM: Coronavirusul afectează doar persoanele în vârstă. Seniorii PAS condamnă atitudinea lui Dodon faţă de pensionari

Flasmob la Preşedinţia RM (unpaspentru.md)
Maria Maevschi
28.02.2020

"Cunoaşteţi că acest coronavirus în mare parte afectează doar persoanele în vârstă, decesele au fost de la 70 ani în sus, copii în vârstă de până la 15 ani practic nu a fost niciun caz, pentru că copiii trec uşor peste această perioadă”, a declarat marţi 25 februarie, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, după o vizită la aeroport şi la Spiţatul de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” din Chişinău.

Simţindu-se ofensaţi de cel ce se declară preşedintele tuturor, membrii Organizaţieide Seniori a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) condamnă atitudinea iresponsabilă a lui Dodon faţă de generaţia pensionarilor.

În acest sens, înarmaţi cu pancarte, pe care scria „Viaţa noastră valorează mai puţin?”, „Staţi liniştiţi, de coronavirus mor doar bătrânii” etc., seniorii PAS au organizat vineri 28 februarie, un flash-mob în faţa Preşedinţiei pentru a-i transmite şefului statului să respecte oamenii în vârstă.

"Noi, organizaţia PAS seniori a Partidului Acţiune şi Solidaritate, cerem preşedintelui Igor Dodon, în numele tuturor vârstnicilor din Republica Moldova, să manifeste respect faţă de oamenii în vârstă. Pensionarii nu există numai pentru a asigura voturi în campania electorală, ei au dreptul la viaţă, sănătate şi pensie bună pentru o bătrâneţe liniştită.

Totodată, cerem preşedintelui Dodon să nu implice Biserica în jocuri electorale şi să nu facă din Biserică un instrument de propagandă religioasă”, au îndemnat protestatarii.

Unul dintre participanţii la eveniment a menţionat că în urma acestor declaraţii se poate uşor înţelege că „Dodon şi Guvernul lui stau liniştiţi deoarece virusul nu prezintă probleme mari decât doar pentru bătrâni”.

„Să înţelegem că virusul este o soluţie de a scăpa de pensionari? De aceea ieri în Parlament coaliţia PD-PSRM au votat controversata lege a indexării pensiilor? În timp ce pune preoţii din ţară să se roage pentru sănătatea familiei lui, pe noi, prin neglijenţa lui, ne pune în pericol”, a adăugat acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor