Preşedintele Poloniei: Pentru anularea sancţiunilor, Rusia trebuie să dea înapoi Ucrainei peninsula Crimeea
alte articole

Rusia trebuie să dea înapoi Ucrainei peninsula Crimeea, pentru ca statele occidentale să anuleze sancţiunile împotriva politicienilor, oamenilor de afaceri şi companiilor ruse, a declarat preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, într-un interviu acordat Rzeczpospolita, citat de Unian.ua.
Întrebat dacă restituirea Crimeii este, în opinia să, o condiţie obligatorie pentru ridicarea sancţiunilor la adresa Rusiei, Komorowski a subliniat că 'aceasta este formularea întregii lumi occidentale'.
În opinia liderului polonez, sancţiunile iniţiate împotriva Rusiei 'au un caracter limitat, dar pozitiv'.
'Politica sancţiunilor i-a întărit pe ucraineni. Nu a reuşit Rusia, după cum avea ea de gând, să cucerească tot estul Ucrainei. A reuşit (să cucerească) doar câteva teritorii din Donbas, însă Harkovul, Odesa şi multe alte oraşe - nu', a explicat Komorowski.
Totodată, preşedintele polonez a subliniat importanţa menţinerii unei poziţii comune a ţărilor din UE în problema conflictului dintre Ucraina şi Rusia.