Preda: Grindeanu a angajat o balerină să-i scrie discursurile. Cât a fost deputat, a vorbit doar un minut şi 15 secunde
alte articole
PSD a scos din pălărie numele lui Sorin Grindeanu, astfel că s-a suspendat şi suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, a remarcat europarlamentarul Cristian Preda, într-un articol publicat în ziare.com.
"Ca şi-n cazul Shhaideh, e un fost ministru care nu a devenit cunoscut la nivel naţional. S-a şi întors, de altfel, după un mandat de deputat, la Timişoara, ca şef de consiliu judeţean. Cât a fost în Cameră, a atras atenţia întrucât a angajat o balerină ca să-i scrie discursurile. Nu-i de mirare că, în patru ani de deputăţie, a vorbit doar un minut şi 15 secunde. Asta găseai pe internet despre cel propus premier, plus legăturile sale de afaceri", a precizat Cristian Preda.
Pe de altă parte, europarlamentarul a atras atenţia că liderul social-democraţilor Liviu Dragnea a insistat că viitorul Guvern va fi controlat de PSD. Numai că, potrivit Constituţiei, nu un partid, nici o alianţă de partide, ci Parlamentul controlează Executivul.
"Culmea e că, atunci când îl ameninţau cu suspendarea, PSD şi ALDE îi cereau insistent preşedintelui să respecte democraţia parlamentară, care presupune tocmai un raport de subordonare a puterii executive în raport cu cea legislativă. Fuziunea PSD-guvern e cu atât mai problematică, cu cât Dragnea vrea, de fapt, să dicteze partidului", a afirmat Cristian Preda.
Pentru a citi integral articolul intraţi aici.