Ponta: Sunt cel mai tânăr prim-ministru din Europa

Declaraţia a fost făcută de către premier în cadrul întrevederii grupului social democrat din Parlamentul European, în încercarea de a explica celor prezenţi dificultăţile cu care se confrunta de când se află la conducerea Guvernului.
Ana Petrescu
26.06.2012

Declaraţia a fost făcută de către premier în cadrul întrevederii grupului social democrat din Parlamentul European, în încercarea de a explica celor prezenţi dificultăţile cu care se confrunta de când se află la conducerea Guvernului.

“Sunt cel mai tânăr prim-ministru din Europa, dar îmbătrânesc mai repede decât atunci când mă aflam în opoziţie”, a declarat primul ministru.

În cadrul reuniunii europarlamentarilor PSD, ce a avut loc marţi la ora 17.00 la hotelul Marriott, reprezentantul austriac Hannes Swoboda a pus accentul pe suportul total pe care-l acordă grupul social democrat primului ministru pentru participarea la Consiliul European.

“Susţinem prezenţa lui Victor Ponta la Consiliul European, pentru că reprezintă poporul. Nu este uşor pentru guvernul român în această perioadă în care preşedintele este în opoziţie şi preşedintele Senatului. Îl voi susţine întotdeauna pe Victor Ponta, cu care am vorbit şi ieri şi a confirmat, ca şi Ion Iliescu, că sunt într-o relaţie foarte bună cu poporul. Se va crea o nouă Românie prin coaliţia USL. Vă urăm succes în alegeri”, a afirmat Hannes Swoboda.

La preluarea cuvântului, Victor Ponta a glumit, spunând că speră că aceste reuniuni să aibă loc frecvent la Bucureşti pentru a apuca s-o vadă mai des pe soţia sa, Daciana Sârbu. Ulterior a vorbit despre situaţia dificilă în care s-a aflat România în timpul guvernărilor democrat liberale.

“Aş dori să vă urez bun venit în Bucureşti şi sper că veţi organiza tot mai multe întrevederi în Capitală, pentru că este o oportunitate de a-mi vedea mai des soţia. Am format guvernul aproximativ acum 45 de zile. Înainte de asta am fost pentru mult timp în opoziţie. Solidaritatea voastră în Parlamentul European ne-a fost de ajutor. Când ne-am întâlnit (n.r. Hannes Swoboda) pentru prima oară în Bruxelles sau în Strasbourg, nu mai ţin minte exact, am încercat să vă spun că Bulgaria, Ungaria şi România se confrunta cu cele mai antidemocratice măsuri din ultimii ani”, a notat premierul.

În cadrul aceleiaşi întruniri, primul ministru a prezentat pe scurt europarlamentarilor social democraţi situaţia internă din România, aducând în prim plan ceea ce s-a petrecut în luna ianuarie a acestui an, atunci când indignarea faţă de atitudinea preşedintelui vis-à-vis de Raed Arafat i-a scos în stradă.

“Vă voi prezenta pe scurt situaţia internă a ţării noastre. Am schimbat guvernul deoarece oamenii se săturaseră de măsurile de austeritate luate de guvernul vechi. Am ieşit victorioşi pentru că am rămas uniţi şi am luptat împreună, umăr la umăr cu partidul liberal. Oamenii se săturaseră de dictatura guvernului. Românii au spus «destul» şi au ieşit în stradă în luna ianuarie a acestui an atunci când şeful statului l-a insultat pe unul dintre cei mai cunoscuţi doctori din România. După ce am preluat guvernul, la data de 10 iunie, am avut alegerile locale şi am câştigat în majoritatea ţării, iar partidul, trecut acum în opoziţie, a avut un procent de 15%.”, a precizat social democratul.

Premierul a făcut apoi o paralelă între relaţia doctor-pacient şi relaţia guvernului cu cetăţenii în slujba cărora se află.

“Dacă dorim să câştigăm încrederea poporului, trebuie să fim pragmatici, în sensul unui doctor care explică pacientului tratamentul pe care îl administrează. Este datoria noastră politică de a înţelege că trebuie să avem legitimitatea poporului. Austeritatea este cauza pentru care 92% dintre oameni îl detestă pe «doctor» şi de aceea ei s-au răzvrătit împotriva fostului guvern conservator. Cred că această solidaritate va spori dacă tot mai mulţi dintre politicienii din partidele noastre se implică în guvern. Noi nu propunem austeritate ci disciplină fiscală şi ne dorim să fim un guvern normal pentru toată lumea”, a specificat Victor Ponta.

La întrunire au fost prezenţi o serie de europarlamentari români social democraţi, precum Daciana Sârbu, soţia premierului, Rovana Plumb, ministru al Mediului, Corina Creţu fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu şi Victor Boştinaru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor