Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Ponta spune că schimbarea părerii despre gazele de şist o datorează cazului polonez

Epoch Times România
16.01.2013

Premierul Ponta a admis că şi-a schimbat părerea despre utilitatea exploatării gazelor de şist influenţat fiind de premierul polonez şi cazul acestei ţări.

"M-a influenţat primul-ministru polonez, care mi-a arătat că în Polonia, o ţară total independentă de importurile din Rusia, spre deosebire de România, din momentul în care au început să exploateze gazele de şist nu doar pentru economie e competitiv preţul pe care-l extrag, dar şi negocierile lor cu Gazprom s-au schimbat", a declarat el la Realitatea Tv.

Întrebat dacă are o poziţie nouă faţă de Roşia Montana, premierul a spus: "Nu, până în acest moment, cele trei condiţii (nu s-au îndeplinit, n.r.) şi anume respectarea celor mai înalte standarde de mediu, participarea statului român diferită decât acum-redevenţe şi participare directă- şi în al treilea rând neimplicarea în campanii politice . Am văzut că nu s-au mai implicat...".

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor