Ponta: BM a aprobat la ultima întâlnire a boardului acordarea împrumutului de un mld. euro României
alte articole
Boardul Băncii Mondiale a aprobat împrumutul de un miliard de euro pentru România, a anunţat vineri premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, precizând că informaţia i-a fost confirmată de vicepreşedintele BM, Philippe le Houerou, în cadrul întâlnirii pe care au avut-o vineri dimineaţă.
“Vreau să mulţumesc Băncii Mondiale, partenerilor noştri care, la ultima întâlnire a boardul-ui au aprobat un proiect special, un miliard de euro pentru România. Este un semnal extrem de important într-o perioadă dificilă în plan european şi mondial, este un semnal că România este angajată în mod hotărât pe drumul reformelor structurale”, a declarat Victor Ponta. Primul ministru a precizat că ”noul guvern nu porneşte totul de la zero, ci preia iniţiativele şi proiectele bune ale guvernărilor anterioare”.
În context, şeful Executivului a spus că „noul guvern este hotărât să treacă de la momentul întocmirii proiectelor, la implementarea proiectelor”. „Din păcate, de la bune intenţii la implementare drumul a fost prea lung, sau prea dificil”, a remarcat Ponta, precizând că se referă în principal la fondurile structurale.
Premierul Victor Ponta şi vicepreşedintele Bancii Mondiale, Philippe Le Houerou, au participat vineri la conferinţa cu tema „Modernizarea Administraţiei Publice în România”, desfăşurată la Palatul Victoria.