Ponta: Avem 216 parlamentari USL, e nevoie de 231 de voturi pentru moţiunea de cenzură
alte articole
Victor Ponta, preşedintele PSD, le-a transmis, miercuri, deputaţilor PNL şi PSD că, potrivit calculelor, opoziţia nu are suficiente voturi pentru ca moţiunea de cenzură să poată trece.
"Nu este cazul să creăm iluzii. Acolo unde realitatea matematică ne spune că în acest moment avem 216 de colegi în grupurile reunite USL, avem nevoie de 231 de voturi", a declarat Ponta.
La rândul său, liderul grupului parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a afirmat că nu se permite nicio absenţă de la votul pe moţiunea de cenzură. El a mai spus că textul moţiunii va fi însoţit de numărul minim de semnături.
"Vom depune numărul minim de semnături, adică 115, pentru ca o parte din colegii noştri şi probabil o parte din cei de la putere să aibă posibilitatea să semneze o nouă moţiune în luna iunie", a explicat Duşa.