Ponta: Am cerut parlamentarilor minorităţilor să nu stea în bănci ca oile la moţiune

Preşedintele PSD, Victor Ponta. (www.victorponta.ro)
Epoch Times România
24.04.2012

Preşedintele PSD Victor Ponta a spus marţi că nu le-a cerut parlamentarilor minorităţilor şi celor de la UNPR să voteze în favoarea moţiunii de cenzură a Opoziţiei, ci doar să-şi exprime votul, să nu stea în bănci "ca oile".

"Eu am făcut un apel către toţi parlamentarii. M-am văzut cu minorităţile, am fost la cei de la UNPR, mă duc şi la cei de la PDL, dacă mă invită, dacă nu mă primesc nu mă duc, pentru a demonstra bun-simţ. Poate că le cer prea mult celor de la PDL. Nu am cerut să voteze moţiunea noastră, le-am cerut să manifeste bun-simţ şi respect faţă de alegătorii lor care i-au trimis în Parlament, nu să stea în bănci ca oile, ci să meargă să-şi exprime o opţiune", a declarat Ponta la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că parlamentarii pot să-l susţină pe premierul Ungureanu dacă îl consideră bun, sau pot să voteze moţiunea de cenzură a Opoziţiei pentru a avea un alt guvern.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor