Ponta acuzat de represiune contra Evenimentului Zilei

Evenimentul Zilei acuză Guvernul Ponta că i-a blocat conturile la doar câteva ore după ce interviul acordat de Traian Băsescu în emisiunea "Evenimentul Zilei" a fost difuzat pe postul B1TV.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Epoch Times România
19.10.2013

Evenimentul Zilei acuză Guvernul Ponta că i-a blocat conturile la doar câteva ore după ce interviul acordat de Traian Băsescu în emisiunea "Evenimentul Zilei" a fost difuzat pe postul B1TV. Trezoreria Statului, subordonată Ministerului de Finanţe, a informat telefonic EVZ că măsura a fost luată pentru neplata TVA-ului, "datorie minoră prin comparaţie cu arieratele altor companii."

În cadrul emisiunii citate de EVZ, şeful statului a făcut declaraţii despre eşecul privatizării CFR Marfă, scandalul declanşat de revocarea procurorului Papici, cât şi despre exploatarea gazelor de şist. Afirmaţiile lui Băsescu, deloc măgulitoare pentru Ponta, guvern şi USL au fost ulterior preluate de toate agenţiile titrate de ştiri.

Se pare că premierul Ponta este supărat pe Evenimentul Zilei de multă vreme, iar scandalul mediatic ce a urmat revocării din funcţie a procurorului DNA Papici ar fi împins supărarea premierului spre apogeu. Astfel, în chiar ziua demiterii lui Papici, Ponta, erijându-se în apărător al independenţei DNA, ataca evz:

"Aceleaşi strigăte le-am auzit când a plecat dl Morar, că se distruge DNA. Nu s-a distrus nimic, dna Kovesi conduce DNA. Eu asigur independenţa DNA faţă de dna Macovei, Morar şi Evz, ca şi faţă de Parlament. Nu s-a distrus nici un DNA, dimpotrivă, e apreciat în continuare. N-a fost demis nimeni, s-au terminat mandatele.(...) Să întrebăm pe Mircea Marian [unul dintre realizatorii emisiunii "Evenimentul zilei"] pe cine să punem şefi la DNA?"

Premierul şi-a exprimat din plin supărarea pe Evenimentul Zilei în alte interviuri acordate postului România TV:

"Nu ştiu cine a fost demis, Papici. I s-a terminat mandatul. Să mai stea procuror simplu. Mai terminaţi cu propaganda băsistă. De ce trebuie să-i ţinem pe toţi basiştii, care au făcut dosare politice? Da, Morar, cu Papici, au făcut dosare politice. Scriau editoriale împreună cu Evenimentul Zilei şi Mircea Marian", a acuzat Ponta.

EVZ a sesizat Ambasada SUA şi oficialităţile europene cu privire la noul atac al Guvernului Ponta asupra independenţei presei.

Sesizarea făcută de EVZ va ajunge la "urechile" oficialităţilor americane cu doar 3 zile înainte ca Premierul Ponta să plece în Statele Unite, unde va avea o serie de întrevederi "la cel mai înalt eşalon." Pe agenda premierului figurează întâlniri cu vicepreşedintele Joe Biden şi cu Chevron.

Scrisoarea trimisă de EVZ Ambasadei SUA şi altor foruri european va îngroşa teancul de reclamaţii împotriva Guvernului Ponta care a fost acuzat de ingerinţă în justiţie, prin intervenţia asupra procurorului Niţu pentru demiterea lu Papici de la DNA şi de tentativă de sugrumare a presei, prin adoptarea Codului Insolvenţei, ce conţine un amendament conceput special pentru televiziuni şi radio. Amendamentul introdus de Guvernul Ponta prevede ca televiziunilor şi posturilor de radio aflate în dificultate financiară să li se retragă licenţa imediat. În urma presiunii publice, Avocatul Poporului a atacat Codul Insolvenţei la CCR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor