Ponta a propus ca relaţia dintre România şi China să fie ridicată la rang de parteneriat strategic

Victor Ponta a propus liderilor chinezi, preşedintelui Xi Jinping şi premierului Li Keqiang, ca relaţia dintre România şi China să fie ridicată la nivel de parteneriat strategic.
Premierul Victor Ponta. (Epoch Times România)
Epoch Times România
02.07.2013

În timpul vizitei în China a premierului Victor Ponta, primul ministru român a propus liderilor chinezi, preşedintelui Xi Jinping şi premierului Li Keqiang, ca relaţia dintre România şi China să fie ridicată la nivel de parteneriat strategic. Această propunere este avansată cu ocazia împlinirii anul viitor a 65 de ani de relaţii diplomatice bilaterale.

"Noi am propus, în cursul întâlnirilor şi cu preşedintele şi cu primul ministru, ridicarea relaţiei dintre România şi China la nivelul cel mai înalt pe care îl are România, acela de Parteneriat strategic. Sunt câteva ţări cu care avem un parteneriat strategic şi ne-am dori - anul viitor sunt 65 de ani de relaţii diplomatice - să avem un parteneriat strategic şi cu China. Un asemenea parteneriat strategic presupune multe domenii, pornind de la colaborarea politică, evident cea economică este cea de substanţă, dar şi cea culturală, educaţie şi alte domenii. (...) Şi preşedintele şi primul-ministru au spus că apreciază foarte mult această propunere, că o văd cu ochi foarte buni şi că, evident, intrăm în procedura de analiză, o procedură diplomatică standard pentru a o finaliza", se menţionează în declaraţia de presă susţinută la Beijing de Victor Ponta.

Premierul a mai menţionat că ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine, Dan Şova, semnează marţi un memorandum de parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Chinei, cunoscută ca fiind a doua bancă din China ca volum al tranzacţiilor, dar este prima bancă în ceea ce priveşte investiţiile în străinătate.

De altfel, premierul Victor Ponta a mai prezentat marţi alte aspecte privind întâlnirile sale cu preşedintele şi premierul Republicii Populare Chineze. El şi-a declarat deschis sentimentele de prietenie pre care le nutreşte faţă de China şi a precizat că fiul său studiază limba chineză, ca şi una dintre fiicele preşedintelui SUA.

El s-a destăinuit că a efectuat numeroase vizite în această ţară şi că a avut numeroase întrevederi cu liderii chinezi de-a lungul anilor. Ponta consideră că relaţia specială cu China care a existat în trecut trebuie perpetuată.

„Am o relaţie specială, am fost de foarte multe ori în China, în diversele poziţii pe care le-am ocupat – de preşedinte PSD, de ministru, de parlamentar, şef al opoziţiei, acum ca prim-ministru. M-am întâlnit şi cu foştii lideri şi cu actualii lideri în diverse momente. Am şi o relaţie personală de respect şi de prietenie pentru China. Pentru liderii chinezi din diverse generaţii, România a reprezentat un prieten special. Iar eu mi-am propus, şi sper ca astăzi să se fi şi întâmplat acest lucru, ca această relaţie care a aparţinut generaţiilor mai vechi din China şi din România să o perpetuăm; pentru că altfel ochii care nu se văd se uită şi cred că România are mare nevoie de o relaţie specială cu China”, a explicat Ponta.

Premierul român a declarat că a avut o discuţie relaxată cu preşeditele Chinei despre relaţiile politice bilaterale şi internaţionale ale celor două state, premierul avansând ideea ca România să fie un partener al Chinei în relaţia cu UE.

„A fost o discuţie relaxată şi în primul rând foarte prietenească. Preşedintele a fost în România în 2009 în calitatea pe care o avea atunci, ne-am întâlnit de altfel şi atunci, şi ştia foarte bine situaţia politică din România. Cu preşedintele am discutat în special relaţia politică de colaborare la nivel bilateral, internaţional şi modul în care România în cadrul UE este un partener serios pentru China”, a declarat Ponta.

Victor Ponta a afirmat că preşedintele chinez doreşte ca întâlnirea Comisiei interguvernamentale dintre China şi România să aibă loc mai repede, iar proiectele economice să fie deja într-o formă avansată.

„Cu premierul am discutat mult mai concret despre proiectele economice, iar propunerea domniei sale de a avea mai repede, poate chiar în luna septembrie, Comisia mixtă economică (n.r.- comisia interguvernamentală dintre China şi România) cu toate aceste proiecte în formă avansată. Cred că ne permitem să sperăm că până la sfârşitul anului o să avem şi rezultate foarte concrete ale acestei zile”, a spus Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor