Politolog, după sondajul care arată că românii vor desfiinţarea vechilor partide: Le dă fiori liderilor. Ne aşteaptă vremuri complicate


Analistul politic Cristian Hriţuc a venit cu o serie de precizări, luni, după sondajul INSCOP care a dezvăluit că disponibilitatea românilor de a sprijini partide noi a crescut semnificativ.
"Imediat după alegeri spuneam că 'lumea politică de până acum a murit' şi că intrăm într-o nouă etapă. Sondajul de astăzi, care arată că 55% dintre români şi-ar dori dispariţia actualelor partide şi înlocuirea lor, nu face decât să confirme acest diagnostic. O parte dintre respondenţi par să-şi dorească chiar o formă de guvernare mai autoritară. Nu e de mirare că liderii cu tendinţe dictatoriale înregistrează cote ridicate de încredere. Fenomenul nu este însă unul local: el vine din SUA şi se propagă ca un val peste întreaga Europa. Inclusiv Musk a făcut un sondaj pe aceeaşi temă, iar rezultatele sunt similare – oamenii cer altceva, un partid nou", a afirmat Cristian Hriţuc.
Potrivit consultantului politic, curentul MAGA a prins puternic contur.
"Explicaţiile sunt obiective: tot mai multă violenţă, extremişti care nu mai sunt percepuţi ca atare, ci ca luptători împotriva unui 'sistem rău'. La acestea se adaugă factori structurali: sărăcirea maselor, prăpastia tot mai mare dintre bogaţi şi săraci, supraproducţia de elite, slăbirea şi delegitimarea instituţiilor statului, crizele financiare succesive", a precizat Cristian Hriţuc.
Analistul a subliniat că toate aceste cauze sunt prezentate în detaliu de Peter Turchin în volumul "Istoria Viitorului".
"Revenind la România, întrebarea este: ce se mai poate face? Suntem prinşi într-un context global şi, inevitabil, 'curentul' ne împinge şi pe noi în larg. Chiar dacă vedem ce urmează, e tot mai greu să schimbăm cursul. Partidele au avut în faţă lecţia ultimelor alegeri. Au învăţat ceva? Lunile recente arată contrariul. De aceea, opinia dominantă rămâne aceeaşi: 'n-au înţeles nimic'. Poate că sondajul de acum le va da, totuşi, câteva fiori celor din conducerea partidelor. Dar realitatea e că ne aşteaptă vremuri complicate, iar vulnerabilitatea noastră majoră este faptul că ne aflăm la graniţa Europei", a afirmat Cristian Hriţuc.
Cum arată sondajul INSCOP

