Poliţist ameninţat cu moartea de patronul unui restaurant: Vin şi te iau din pat. De faţă cu mumă-ta şi cu tac-tu îţi tai capu’

(Facebook / PolitiaCapitalei.RO)
Andrei Popescu
07.12.2021

Poliţiştii din Mehedinţi au întocmit dosar penal pentru ultraj, după ce patronul unui restaurant din Strehaia şi soţia acestuia au adresat cuvinte jignitoare şi ameninţări cu moartea unui agent de poliţie care a întrerupt o petrecere organizată ilegal în contextul pandemic. Dosarul a fost deschis la câteva luni de la producerea faptei, deşi omul legii şi-a anunţat superiorii imediat după incident cu privire la cele întâmplate.

La rândul său, Sindicatul Europol a criticat în termeni duri conducerea Poliţiei din Mehedinţi, susţinând că aceasta nu a luat imediat măsurile corespunzătoare după ce agentul a fost ameninţat cu moartea.

Incidentul a avut loc în urmă cu câteva luni, când agentul de poliţie a descoperit, în urma unui pont, ceea ce părea să fie o petrecere organizată la acel restaurant, lucru interzis în contextul pandemic. Agentul i-a transmis patronului că, în cazul în care se va constata că a fost într-adevăr vorba de o petrecere ilegală, vor fi aplicate sancţiuni.

La scurt timp, agentul de poliţie a fost sunat de patronul restaurantului şi soţia acestuia, fiind înjurat şi ameninţat cu moartea pentru că şi-a făcut treaba.

Agentul Robert Popa şi-a anunţat superiorii privind posibila petrecere şi ameninţările primite, însă aceştia nu au luat măsurile potrivite.

„A treia zi, luni, agentul constată că nu este căutat de niciun şef ierarhic, cu toate că a depus acel raport amănunţit referitor la ce a constatat la restaurantul în cauză şi la ameninţările cu moartea la care a fost supus. Apoi se interesează dacă şefii au respectat procedura şi au înregistrat dosar penal pentru infracţiunea de ‘ultraj’ şi află că nu. Pe cale de consecinţă, agentul de poliţie depune personal plângerea la parchet, însă un apropiat îi spune că ar fi mai bine să o lase moartă, pentru că patronul restaurantului respectiv îşi petrece timpul mergând la fotbal, săptămânal, atât cu şeful său de la Strehaia cât şi cu şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Mehedinţi”, a precizat Sindicatul Europol, într-un comunicat.

De asemenea, potrivit Europol, singura măsură luată la momentul respectiv de şefii poliţiei a fost să-l mute pe agent în altă localitate. Iar acum, după ce înregistrarea cu ameninţările a fost făcută publică, IPJ Mehedinţi a transmis că a fost deschis un dosar penal pentru ultraj, care se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia.

În continuare, redăm comunicatul integral al Sindicatului Europol:

Într-o seară de sâmbătă, în oraşul Strehaia din judeţul Mehedinţi, un agent de poliţie primeşte un pont că la restaurantul din centru este ditamai paranghelia cu zeci de persoane, ocazionată de organizarea unui botez. Poliţistul, singur în serviciu, din lipsă de personal, se deplasează la restaurant, ajunge în interior şi toţi mesenii sunt cu lecţia învăţată, fiecare spune că nu se cunoaşte cu celălalt şi că au venit individual să servească masa la restaurant.

Colegul nu reuşeşte să identifice suficiente probe pentru a putea stabili cu certitudine că este vorba despre o petrecere privată, interzisă la acel moment, însă o parte din cei prezenţi încep să părăsească localul. Apoi poliţistul le pune în vedere angajaţilor restaurantului că dacă va putea proba suspiciunea conform căreia a fost organizată o petrecere, interzisă de contextul pandemic, îi va sancţiona contravenţional, după care părăseşte localul în cauză.

La scurt timp, agentul de poliţie iese din serviciu şi îi informează pe colegii lui solicitându-le să manifeste atenţie cu privire la activitatea de la acel local. În drum spre casă, în jurul orei 23:00, agentul este sunat de mai multe ori pe telefonul personal de pe un număr pe care nu îl cunoştea. În momentul în care a răspuns, la celălalt capăt era patronul restaurantului la care a fost în urmă cu puţin timp pentru a efectua verificări.

Patronul, pe un ton ameninţător, într-o cascadă de injurii şi cu scopul evident de a-l intimida, îi spune în faţă că vrea să ştie unde este pentru a se deplasa spre el. Poliţistul refuză, apoi patronul din Strehaia se dezlănţuie la adresa lui, iar printre altele îi spune: Îţi tai capul f**u-ţi rasa mă-tii, vin şi te iau din pat şi acolo la tine, de faţă cu mumă-ta şi cu tac-tu îţi tai capu’!”

Discuţia continuă în acelaşi registru, patronul spunându-i poliţistului că va fi „sancţionat profesional – indiciu clar că acesta are şefi sus puşi care sunt la dispoziţia lui. De fapt, iritarea cea mai mare a patronului exact aceasta este, că îi are la degetul mic pe şefii din poliţie iar un „prost” de agent şi-a permis să-l controleze tocmai pe el.

Mai mult, la un moment dat intervine şi soţia patronului care vorbeşte despre un aspect pe care doar şefii agentului îl cunoşteau, respectiv că nu ar fi efectuat cercetarea la faţa locului în cazul unui accident din trecut. Asta pentru că poliţistului nu-i venise avizul de poliţie judiciară şi nu avea voie să efectueze această activitate. Un alt indiciu zdrobitor cu privire la faptul că şefii Poliţiei din Mehedinţi discută aspecte operative, profesionale cu „sponsorii” lor.

Apogeul întâmplării însă doar acum vine. A doua zi dimineaţă, poliţistul îşi anunţă şefii cu privire la ameninţările la care a fost supus, însă aceştia l-au repezit şi i-au transmis mesajul subliminal de a nu face nimic, spunându-i că „acestea sunt riscurile meseriei”. În aceeaşi zi, duminică, poliţistul se prezintă la sediul unităţii de poliţie pentru a intra din nou în serviciu la ora 14:00 şi constată cu surprindere că este planificat să îşi exercite atribuţiile de serviciu exclusiv în localităţile din afara oraşului Strehaia. Neoficial, modificarea s-a produs pentru că acelaşi patron mai avea pregătite nişte evenimente private şi nu trebuia să fie deranjat.

A treia zi, luni, agentul constată că nu este căutat de niciun şef ierarhic, cu toate că a depus acel raport amănunţit referitor la ce a constatat la restaurantul în cauză şi la ameninţările cu moartea la care a fost supus. Apoi se interesează dacă şefii au respectat procedura şi au înregistrat dosar penal pentru infracţiunea de „ultraj” şi află că nu. Pe cale de consecinţă, agentul de poliţie depune personal plângerea la parchet, însă un apropiat îi spune că ar fi mai bine să o lase moartă, pentru că patronul restaurantului respectiv îşi petrece timpul mergând la fotbal, săptămânal, atât cu şeful său de la Strehaia cât şi cu şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Mehedinţi.

După numai câteva zile, agentul este chemat la Control Intern pentru a i se comunica faptul că s-a depus o plângere penală împotriva sa de către patronul localului în cauză. Acesta susţine în plângerea formulată că în toamna anului trecut, colegul nostru l-ar fi oprit şi i-ar fi cerut şpagă să nu îl testeze cu etilotestul. Plângerea a fost înregistrată după ce agentul l-a reclamat pe patronul în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj”. Probabil că la acest moment vă întrebaţi şi voi, ca şi noi, cine l-a „sfătuit” pe patron să procedeze în această manieră. Răspunsul este, într-adevăr, greu de anticipat.

De atunci au trecut luni bune, fără ca măcar să fie efectuat vreun act de urmărire penală în plângerea formulată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ultraj”. Tânărul agent este nimeni altul decât Robert Popa. Acelaşi poliţist pe care îl lăudam că a donat daunele morale pretinse unui „bombardier” din Strehaia, în cuantum de 5.000 lei, care l-a ameninţat după ce colegul nostru i-a reţinut permisul de conducere.

Cum să ne mai gândim că sistemul se va curăţa de asemenea metehne, când vedem că cei tineri sunt deznădăjduiţi, sunt demoralizaţi sau chiar hărţuiţi dacă nu respectă politica de „clan” pe care unii şefi din poliţie o practică la nivelul judeţelor. Pe ministrul Bode îl interesează porcii zburători şi mai puţin potenţialele fapte de corupţie din sistem. Ne întrebăm în acest context, ce este mai grav, faptul că un agent de poliţie a făcut o glumă cu un porc, sau că şefii unui agent au făcut non-combat în faţa unui ipochimen care îşi permite să vorbească în acest hal la adresa unei uniforme, chiar ştiind că este înregistrat.

Sindicatul EUROPOL va sesiza toate structurile abilitate în acest sens şi va asigura asistenţă juridică poliţistului pentru ca faptele la care a fost supus să nu rămână nepedepsite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor