Pocora: Partidul-stat, PSD vrea să numească toţi oamenii din teritoriu

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Cristina Pocora, acuză PSD că oficializează, prin intermediul vicepremierului Liviu Dragnea, intenţia de acaparare totală şi a serviciilor deconcentrate din teritoriu.
Andrei Pricopie
03.06.2014

alte articole

Cristina Pocora (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.06.2014

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Cristina Pocora, acuză PSD că oficializează, prin intermediul vicepremierului Liviu Dragnea, intenţia de acaparare totală şi a serviciilor deconcentrate din teritoriu.

"Pe măsură ce şi-a consolidat poziţia la guvernare, ‪‎PSD‬ a revenit la practicile discreţionare de a acapara puterea, fapt reclamat în repetate rânduri de ‎PNL‬. O nouă dovadă în acest sens a fost oferită de vicepremierul Liviu dragnea, care, prin ameninţarea publică la adresa funcţionarilor din deconcentrate, aduce grave prejudicii de credibilitate şi imagine statului român. Funcţionarii din deconcentrate nu sunt pur si simplu nişte marionete politice, aşa cum pare să sugereze preşedintele executiv al PSD, ci sunt persoane care şi-au ocupat postul prin concurs organizat pe baze legale. Drept urmare, cei care ajung să ocupe respectivele funcţii sunt, conform criteriilor legale de selecţie, nişte profesionişti, şi nu oameni pe care să-i insulte un lider politic", a subliniat Cristina Pocora.

Deputatul liberal a făcut referire la declaraţiile de luni ale preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea potrivit cărora liberalii care deţin posturi în deconcentrate ar trebui să plece, ca urmare a deciziei de a se alia cu PDL.

"În mod normal, până acum, liberalii, fiind nişte cetăţeni foarte onorabili, ar fi trebuit să plece. Din moment ce ei spun că se aliază cu PDL şi au ieşit din USL, adică au ieşit de la guvernare, în mod normal ar trebui să plece. Dacă nu, înseamnă că sunt ipocriţi, adică ies de la guvernare la televizor, în schimb, în fapt, rămân la guvernare", a afirmat Liviu Dragnea.

Pocora susţine că în spatele declaraţiilor lui Dragnea se ascunde de fapt dorinţa social-democraţilor de a controla totul în administraţie, de la directori până la portari.

Ca partid-stat, PSD vrea să numească toţi oamenii din teritoriu, să deţină întreg controlul României prin feudele baronilor locali, dirijaţi politic de la centru, de către Liviu Dragnea şi Victor ‪‎Ponta‬.

„PSD nu are niciun respect faţă de performanţă, faţă competenţele oamenilor din administraţie. Ca partid-stat, PSD vrea să numească toţi oamenii din teritoriu, să deţină întreg controlul României prin feudele baronilor locali, dirijaţi politic de la centru, de către Liviu Dragnea şi Victor ‪‎Ponta‬”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PNL.

În opinia acesteia, abordările de tip politicianist privind înlocuirea liberalilor din serviciile deconcentrate doar din motive de apartenenţă politică reprezintă o nouă dovadă a minciunii ridicate la rang de politică de guvernare a PSD.

„Indiferent din ce partid provin, şefii deconcentratelor trebuie să respecte legea şi să-şi facă datoria cu toată capacitatea lor profesională. Aceştia pot fi schimbaţi strict din cauza neîndeplinirii atribuţiilor, şi nu în funcţie de culoarea politică, deoarece funcţionarii publici nu fac politică, ci doar o aplică. Este nevoie mai mult ca oricând de cristalizarea unei puternice forţe de dreapta, care să reprezinte o alternativă viabilă la actuala putere şi care să pună capăt acestui mod nociv de a conduce România”, a concluzionat Cristina Pocora.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor