PNL: Ordonanţele trebuie să fie excepţii, nu o modalitate de a transforma Parlamentul într-o anexă a Guvernului

Liberalii au reacţionat după ce Curtea Constituţională a dat undă verde Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.
Raluca Turcan (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
12.01.2017

Ordonanţele simple sau cele de urgenţă trebuie să constituie excepţii şi nu o modalitate de a transforma Parlamentul "într-o anexă" a actualului Guvern, a atras atenţia PNL, în cadrul unui comunicat de presă remis joi redacţiei.

"Decizia Curţii Constituţionale asupra Legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe oferă un răspuns cert asupra unor suspiciuni de neconstituţionalitate care trebuiau clarificate. Era datoria şi obligaţia PNL, ca partid de Opoziţie, de a sesiza orice astfel de aspecte care ridică semne de întrebare în privinţa încălcării Legii fundamentale. Astfel, decizia Curţii Constituţionale se aplică, nu se discută", au transmis liberalii.

Cu acest prilej, PNL consideră că rivalii de la PSD au posibilitatea de a nu mai mima activitatea parlamentară, de a nu mai inventa pretexte pentru nerealizarea angajamentelor electorale, ci de a prezenta soluţii de guvernare concrete şi realiste.

"Guvernul Dragnea – Grindeanu are acum, pe lângă posibilitatea emiterii ordonanţelor de urgenţă - instrument pe care l-a folosit neîngrădit până acum - pe cea a emiterii de ordonanţe simple. Cu toate acestea, ordonanţele simple sau de urgenţă trebuie să constituie excepţii, şi nu modalitatea de a transforma Parlamentul într-o anexă a actualului Guvern, fapt pe care tocmai actuala majoritate îl reclama în campania electorală", au arătat liberalii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor