Plajă din Grecia, acoperită cu o pânză de păianjen de 300 de metri [video]

Pânză de păianjeni Tetragnatha (captură video Youtube)
Mioara Stoica
21.09.2018

Satul grecesc Aitoliko a fost martorul unui spectacol uluitor: o pânză de păianjen gigantică a acoperit o mare parte a vegetaţiei de-a lungul unei lagune din apropiere.

Această pânză ciudată şi enormă a fost ţesută de nenumăraţi păianjeni Tetragnatha care, în astfel de condiţii favorabile pentru reproducere - cum ar fi clima călduroasă din acest moment din Grecia şi ţânţarii în exces, care fac parte din dieta lor - au făcut ca populaţia să cunoască o adevărată explozie, relatează Newsit.gr.

Tetragnatha (Wikipedia.org)
Tetragnatha (Wikipedia.org)

Asistăm la o sărbătoare

Potrivit opiniei Mariei Chatzaki, profesor de biologie moleculară şi genetică din cadrul Universităţii Democrate din Tracia, Grecia, factorii principali care asigură un mediu optim pentru reproducerea în masă a acestor arahnide sunt temperaturile ridicate, umiditatea şi abundenţa de alimente.

"Este ca şi cum păianjenii au profitat de aceste condiţii şi au dat un fel de petrecere. S-au împerecheat şi au creat o generaţie complet nouă", afirmă profesoara, potrivit BBC.

Chatzaki a relatat, de asemenea, că păianjenii sunt mici, dar sunt capabili să-şi extindă ţesătura complicată pe suprafeţe de mai multe sute de metri (în cazul relatat de aproximativ 300 de metri), în funcţie de numărul lor.

"Sub vălul ţesut de Tetragnatha, există un număr mare de păianjeni masculi şi femele care se împerechează. Păianjenii vor sărbători şi vor muri în curând. Din aceste motive - adaugă Chatzaki - nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la o explozie demografică a miilor de păianjeni, acesta fiind un fenomen care apare la fiecare 3 sau 5 ani".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor