Plagiatul Ponta: Consiliul Naţional de Etică a dat verdictul, dar nu-l anunţă încă
alte articole
Consiliul Naţional de Etică a decis miercuri verdictul în cazul plagiatului lui Victor Ponta, după ce purtătorul de cuvânt al forului a precizat în dimineaţa zilei că analizarea lucrării premierului se află pe ordinea de zi. În seara zilei de 18 iulie, purtătorul de cuvânt a anunţat că instituţia a ajuns la o concluzie, însă aceasta va fi anunţată abia după ce verdictul va primi "avizul de legalitate" de la Comisia Juridică.
"Conform articolului 30, aliniatul 2, Consiliul trebuie să asigure confidenţialitatea deciziei până la primirea avizului de legalitate", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Etică.
Comisia a decis că e plagiat
Pe de altă parte, Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a votat marţi, în unanimitate, verdictul privind teza de doctorat a lui Victor Ponta - şi anume că lucrarea "Curtea Penală Internaţională" este un plagiat.
Gabriela Catană, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Etică, a precizat că nu poate face deocamdată publice numele celor trei specialişti din Comisia de Etică.
"Sunt doi de la Bucureşti, dar nu de la Universitate, şi unul de la Cluj Napoca", a precizat Gabriela Catană.
Ea a mai spus că numele celor trei vor fi făcute publice doar la finalul şedinţei, după finalizarea raportului.