PL solicită Parlamentului să iniţieze procedura de suspendare a lui Dodon

Declaraţiile preşedintelui Dodon privind fenomenul unirii Basarabiei cu România sunt considerate neconstituţionale şi chiar condamnabile. În context Partidul Liberal a anunţat că va susţine juridic orice persoană persecutată în acest sens de şeful statului chiar şi până la CEDO.
Valeriu Munteanu şi Mihai Ghimpu (Captură Foto / privesc.eu)
Maria Maevschi
02.02.2018

Partidul Liberal din Republica Moldova condamnă acţiunile şi declaraţiile preşedintelui Igor Dodon privind atenţionările la adresa acelor aleşi locali care au semnat declaraţii simbolice de unire a Basarabiei cu România. Mai mult decât atât, Dodon i-a acuzat pe aleşii locali că ar avea la bază intenţii de lichidare a statului Republica Moldova, ar încălca flagrant Constituţia, Legea Guvernului dar şi prevederile Legii cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate.

Nu ştiu ce va hotărî el la Consiliul Superior de Securitate, dar cert este că aceste declaraţii vor fi neconstituţionale. (Ne)preşedintele Dodon a încălcat foarte des Constituţia şi nu aleşii locali, astfel că el trebuie pedepsit. Facem un apel şi către Parlament, majoritatea parlamentară, Guvern, care aparţin PD-ului, să dea curs apelului nostru prin care am cerut suspendarea lui Dodon şi organizarea unui referendum pentru a-l elibera din funcţie”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu în cadrul unei conferinţe de presă.

Totodată, preşedintele PL l-a numit pe Dodon „unul care mai mult locuieşte prin Siberia, dar e cu locul de muncă în RM”, specificând că ar îndrăzni chiar să ridice bâta şi să intimideze aceşti aleşi locali doar pentru faptul că şi-au expus punctul de vedere privind unificarea celor două state româneşti.

În context, Mihai Ghimpu a ţinut să-i amintească şefului statului că Moldova nu este Republică Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) unde era secretar de partid care conducea şi toţi făceau aşa cum vroia secretarul.

Problema unirii este o problemă politică a celor două state româneşti, consideră Ghimpu, subliniind că potrivit art. 142 din Constituţia RM „dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale”.

Amintim că în declaraţiile sale, preşedintele Dodon a făcut deseori trimitere la faptul că statalitatea moldovenească are o istorie de aproximativ 700 ani. Şi aici, liderul PL a ţinut să-l corecteze, amintindu-i că Republica Moldova este succesorul RSSM creată la Moscova după ocupaţia din 28 iunie 1940 şi nu are nimic comun cu principatul Moldova.

La rândul său, vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, fost ministru al Mediului, a punctat că toată lumea înţelege foarte limpede că aceste declaraţii ale consiliilor locale privind unirea cu România sunt nişte acte simbolice şi se încadrează în limitele apărate de Constituţie.

„Trebuie să constatăm cu tristeţe că Dodon nu este singur în această operă de luptă cu unionismul şi unirea Republicii Moldova cu România. Într-o formă latentă şi foarte comodă pentru Dodon, acesta este susţinut şi orchestrat de aliatul său cel mai fidel, Partidul Democrat, care îi crează cadrul general lui Dodon ca acesta să se manifeste în acest sens, dar prin anumite acţiuni ale PD trădează nedorinţa acestora de a da posibilitate cetăţenilor RM să ducă la desăvârşire năzuinţa noastră istorică”, a menţionat Valeriu Munteanu.

În context, fostul ministru al Mediului a ţinut să amintească despre declaraţia deputaţilor PL înregistrată în Parlament, prin care au solicitat ca anul 2018 să fie numit „anul unirii”, pentru care însă, în cadrul mai multor dezbateri deputaţii PD fie au votat împotrivă, fie s-au abţinut.

Un alt lucru, nu mai puţin important, în opinia vicepreşedintelui PL, este adoptarea deciziei Curţii Constituţionale din 5 decembrie 2013 privind constituţionalizarea limbii române, din care a izvorât şi iniţiativa legislativă de amendare a Constituţiei pentru modificarea istorică şi corectă a art. 13. Această iniţiativă a primit avizul pozitiv al Guvernului, a trecut toate comisiile parlamentare, însă, din păcate, timp de câteva luni „este murat prin vrerea PD-ului în Parlament şi nu ştim cât are de gând PD-ul să ţină acest proiect”.

Totodată, Munteanu a ţinut să specifice că Partidul Liberal va asigura asistenţă juridică calificată, gratuită, tuturor reprezentanţilor administraţiilor publice locale care vor fi persecutaţi de „Dodon şi compania” în încercarea de a descuraja fenomenul unionist din Republica Moldova.

Ne obligăm să asigurăm asistenţă juridică pe orice caz care va fi iniţiat la adresa lor în instanţele şi organele naţionale şi până la CEDO, demonstrând odată în plus că astfel de manifestări sunt legale, constituţionale şi în conformitate cu drepturile europene care le sunt asigurate tuturor cetăţenilor Republicii Moldova”, a conchis Valeriu Munteanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor