PL condamnă atitudinea slugarnică a lui Dodon faţă de Rusia: Acţionează deja, nu ca reprezentant al Moldovei, ci ca un agent al Rusiei
alte articole
Partidul Liberal condamnă atitudinea slugarnică a preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, faţă de Rusia şi consideră “bucuria” şi “încântarea” lui Putin ca fiind nocive şi periculoase pentru Moldova.
Potrivit liberalilor, în loc să prezinte scuze publice pentru ocupaţia făcută în 1940, având în vedere publicarea recentă a protocolului secret a pactului Ribbentrop - Molotov, Vladimir Putin a arătat că Republica Moldova ajunge să fie condusă din nou de la Kremlin, exprimându-şi bucuria şi încântarea în acest sens şi minţind cu privire la întâlnirile rare cu Dodon, care de fapt sunt dese.
Totodată, PL consideră că Dodon, care a reuşit, în sfârşit, după 3 ani de eforturi, să se îmbrace identic ca Putin, în loc să aibă o atitudine demnă, o atitudine şi un comportament de şef de stat, s-a prezentat în faţa lui Putin ca o slugă, ca un vasal medieval, care a venit cu plocon la împărat, pentru a primi mila şi blagoslovenia sa.
„În asemenea mod înţelege Dodon să prezinte raportul pentru 100 de zile de guvernare - nu în faţa cetăţenilor RM, dar sub papucul lui Putin, în timp ce blocul ACUM pregăteşte batista (de pe ţambalul integrării europene) să mai şteargă o lacrimă”, se arată într-un comunicat PL.
Mai mult decât atât, Dodon i-ar fi prezentat lui Putin un raport ca de la subaltern la şef, inclusiv cu privire la vizita sa în Uniunea Europeană şi la NATO, acţionând deja, nu ca un reprezentant al RM, ci ca un agent al Rusiei. Despre retragerea armatei ruse din RM, Dodon nu a scos nicio vorbă, ceea ce confirmă încă o dată cele afirmate mai sus, au punctat liberalii.
„Pretinsele reduceri a preţului gazului, nu sunt altceva decât metode primitive de mituire a cetăţenilor RM, în scop de jaf şi urmează regula: „cu o mână iţi dăm şi cu două îţi luăm”. Orice “reducere” a preţului la gaz, fără a fi rezolvată problema datoriilor de 2 miliarde de $ la gaz şi problema acţionariatului “Moldova - Gaz”, nu este altceva decât o manipulare ieftină”, a explicat PL.
Situaţia din RM nu este nici pe departe stabilă, iar înlocuirea mafiei lui Plahotniuc cu mafia lui Dodon şi a Rusiei, cu complicitatea blocului ACUM, nu reprezintă niciun fel de avantaj şi progres pentru RM. În acelaşi timp orice “bucurie” şi mai ales “încântare” a lui Putin, ar trebui să-i revolte pe toţi, ar trebui să pună în gardă UE, SUA şi să alarmeze România, consideră liberalii.
„Problema milionului de euro primit lunar din Rusia de Dodon a fost abordată în discuţie? Primeşte şi va primi aceşti bani cu regularitate mai departe?! Despre asta nici Putin, nici Dodon, nici TASS nu au spus nimic. Mai rămâne de anunţat o vizită de susţinere a lui Dodon pentru prezidenţialele din 2020 cu o “rezolvare” a problemei transnistrene şi planul de recucerire a RM de Rusia, va fi implementat cu succes”, au conchis liberalii.