Ion Sturza despre negocierea preţului la gaz: Nu e treaba preşedintelui, ci responsabilitatea Guvernului
alte articole
În contextul aşa-ziselor negocieri de „principiu” dintre preşedinţii Republici Moldova şi Federaţiei Ruse privind coordonarea următorilor paşi de colaborare în sfera aprovizionării cu gaze, fapt ce ar permite „să afirmăm deja la această etapă că tarifele pentru consumatorii finali nu vor creşte”, fostul prim-ministrul moldovean, Ion Sturza, a punctat că acum vreo zece ani puteai să vezi o coadă lungă de şefi de stat, prim-miniştri, miniştri şi simpli vagabonzi care dădeau târcoale dacă nu Kremlinului, atunci „Gazprom”-ului să „cumpere gaz".
Acum însă, a subliniat Sturza, nu mai vezi pe nimeni, nici măcar pe Lukaşenko. „Doar Dodon al nostru, flăcău subit devenit tare harnic. Ce s-a întâmplat? S-a schimbat dramatic piaţa de gaz, a devenit a cumpărătorului. Revoluţia gazelor de şist în SUA, tehnologiile LNG, noile descoperiri, reducerea dramatică a costurilor şi multe altele. În ultima perioadă, preţurile la gazul natural s-au prăbuşit, atingând în iunie un minim istoric de 112,4 USD pe mia de metri cubi (TTF)”, a scris Ion Sturza pe contul său de Facebook.
Mai mult, omul de afaceri a ţinut să specifice că în trecut, „Gazprom” impunea o formulă extrem de sofisticată de calculare a preţului, dependentă şi de preţul la ţiţei, evident, în favoarea sa. Acum, toţi consumatorii o evită, trecând la preţurile spot sau cel puţin la ceva combinat, a punctat Sturza.
„Ce fac moldovenii? Cu capul în laţ şi cu „spasibo” (mulţumesc n.r.) pe buze! Astăzi, preţul mediu al gazului importat din Rusia este de aproximativ 240 USD. Cică Putin a promis că nu-l va majora. Cum să-l majoreze, dacă preţul prognozat este de maximum 180 USD?! De ce să ne ţinem de o formulă la care au renunţat mai toţi consumatorii de gaz din Europa? Acum aţi înţeles de ce cârtiţele de pe ambele maluri ale Prutului au ţinut (şi mai ţin, dar asta e altă temă) pe linie moartă gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău?!”, a subliniat Ion Sturza.
În concluzie, fostul prim-ministru a menţionat că nu e treaba preşedintelui aprovizionarea cu gaze, ci e responsabilitatea guvernului, sugerând autorităţilor să-l pună la treabă pe ministrul Economiei, Vadim Brînzan, ca „nu doar să-i ducă geanta lui Dodon .