Pîslaru: Creşterile salariale votate de ALDE-PSD sunt găleţile şi puii din trecut, dar la o altă scară
alte articole
Majorările salariale forţate în Parlament de alianţa PSD-ALDE prin modificările aduse Ordonanţei de Urgenţă nr. 20 referitoare la salarizarea în sectorul bugetar sunt promisiuni electorale care nu pot fi onorate, un act iresponsabil echivalent cu cumpărarea de voturi, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.
"Riscăm să nu înţelegem un lucru elementar şi anume faptul că banii aceştia sunt bani pe care îi dau toţi românii pentru a putea să avem o ţară guvernată mai bine. Dacă tu iei banii aceştia şi îi dai discreţionar, cum îţi trece ţie prin cap, fără niciun fel de analiză, vei avea nişte bani care sunt luaţi din altă parte, adică drumuri mai puţine, spre exemplu", a opinat Pîslaru.
Tehnocratul responsabil de Ministerul Muncii a explicat că o astfel de decizie ar crea inechităţi pentru celelalte categorii de populaţie care nu vor beneficia de aceste sume.
"Iar în momentul în care îţi asumi discreţionar lucrul acesta, fără să te intereseze care este impactul pe care îl poţi crea pe buget şi fără să te intereseze faptul că, în acest moment, România este o ţară stabilă economic şi pentru că a avut o politică precaută de cheltuire a banului public, atunci înseamnă că eşti iresponsabil. Acesta este cuvântul: iresponsabil. Eu am crezut totuşi că în România anului 2016 suntem un pic mai evoluaţi.
Nu mă aşteptam ca toţi să fie sfinţi în campania electorală, nu am ajuns la acest grad de poezie, dar mă aşteptam la un pic de decenţă. Dar nu s-a învăţat nimic, nimic. Acestea sunt găleţile, sunt puii, este exact acelaşi lucru la o altă scară. Este cumpărare de voturi în prag de alegeri, prin nişte dealuri pe care tu aproape că ştii sigur că nu poţi să le livrezi", a subliniat Pîslaru.