Pierderile Oltchim au sporit de 31 de ori în primul trimestru, ajungând la 82,8 milioane lei

Epoch Times România
03.05.2012

Combinatul chimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea a înregistrat în prinul trimestru din acest an o pierdere netă de 82,8 milioane lei, în creştere de 31 de ori faţă de nivelul din aceeaşi perioadă din 2011, de 2,65 milioane lei, potrivit rezultatelor prezentate joi de companie.

Totodată, Oltchim a obţinut în primele trei luni o cifră de afaceri netă de 254,48 milioane lei, în scădere cu 82% faţă de afacerile din acelaşi interval din 2011, care s-au ridicat la 464,69 milioane lei.

Veniturile totale înregistrate de Oltchim în primul trimestru s-au cifrat la 263,40 milioane lei, în scădere faţă de cele din T1 2011, de 519,75 milioane lei. Cheltuielile din primul trimestru s-au ridicat la 346,21 milioane lei, faţă de 522,40 milioane lei în aceeaşi perioadă din 2011.

Oltchim din Râmnicu Vâlcea este cea mai importantă unitate din industria petrochimică din România, lider în Europa Centrală şi de Est la PVC, sodă caustică, polioli şi plastifianţi.

Societatea are ca acţionar majoritar statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (54,81%), iar PCC SE Duisburg Deu deţine 18,32% din acţiuni. Titlurile Oltchim sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, la categoria I, sub simbolul OLT.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor