Piedone scapă de cauţiune şi de controlul judiciar

Pus sub acuzare în dosarul Colectiv, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a scăpat şi de controlul judiciar pe cauţiune. Decizia a fost pronunţată vineri de magistraţii Tribunalului Bucureşti şi este definitivă.
Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone (wikipedia.org)
Loredana Diacu
08.01.2016

În consecinţă, Piedone nu mai este vizat de nicio măsură preventivă în dosarul Colectiv şi îşi poate lua înapoi imobilul şi maşinile de epocă pe care le-a depus drept garanţie pentru cauţiunea de 1,5 milioane de lei, relatează B1 TV.

Reamintim că Piedone este acuzat în dosarul Colectiv de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu autorizarea Clubului Colectiv, fiind, de altfel, arestat preventiv pentru o scurtă perioadă de timp.

Procurorii DNA susţin că, pentru a autoriza funcţionarea punctului de lucru SC Colectiv Club, Piedone a emis cele două acte administrative, respectiv acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club îndeplinea cerinţele legale necesare avizării.

În propunerea de arestare preventivă a fostului edil procurorii au reamintit că acesta a activat şi în domeniul alimentaţiei publice, "aşa încât rezultă un tablou complet al indolenţei sale în aprecierea că acordarea de autorizaţii se rezumă la declaraţii pe proprie răspundere."

Iniţial, Piedone, demisionat din funcţie în urma uriaşelor proteste anti-Sistem declanşate de tragedie, a fost arestat preventiv, fiind eliberat însă după doar 4 zile. Magistraţii au susţinut că "prerogativele principale privind apărarea împotriva incendiului aparţin Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Art. 14. lit. f) din Legea nr. 307/2006 prevede că primarul 'dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite. Or, primarul nu emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, aşadar nu intră în atribuţiile sale să verifice dacă agentul economic îndeplineşte măsurile stabilite printr-o astfel de autorizaţie."

În urma tragediei din Colectiv şi-au pierdut viaţa 63 de persoane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor