PÎCCJ: Până la acest moment nu s-a primit nicio plângere privind privatizarea Oltchim

Epoch Times România
02.10.2012

Nicio plângere penală în ceea ce priveşte privatizarea Oltchim nu a fost înregistrată până marţi, nici din partea lui Dan Diaconescu, nici din partea Ministerului Economiei, au declarat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Aceleaşi surse au precizat că Parchetul General nu se poate autosesiza în acest caz, deoarece nu există procedură în acest sens.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, luni, că procedura de privatizare a Oltchim a fost încheiată prin nesemnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru pachetul de acţiuni de 54% deţinut de Ministerul Economiei prin OPSPI.

"Comisia de Privatizare m-a informat că procedura de privatizarea a fost încheiată prin nesemnarea unui contract de vânzare-cumpărare pentru pachetul de acţiuni de 54%, deţinut de Ministerul Economiei prin Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie. De asemenea, nu a fost încheiat niciun contract de vânzare-cumpărare nici pentru creanţele deţinute de AVAS la Oltchim şi nici pentru creanţele deţinute de societatea comercială Electrica SA la Oltchim", a menţionat Chiţoiu.

Acesta susţine că adjudecatarul licitaţiei nu a prezentat documente din care să rezulte că deţine disponibilităţile băneşti.

"Pentru că adjudecatarul licitaţiei nu a prezentat documente din care să rezulte că deţine disponibilităţile băneşti pentru plata preţului integral al acţiunilor, aşa cum a fost adjudecată în licitaţia în data de 21 septembrie, nu mai avea rost ca privatizarea să se continue pentru alte zile", a mai spus ministerul Economiei.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru acţiunile deţinute de stat la Oltchim, acesta oferind cel mai mare preţ, de 203,149 milioane lei.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că, în cazul în care Dan Diaconescu nu va putea să plătească preţul oferit pentru preluarea acţiunilor deţinute de stat la Oltchim, atunci privatizarea va fi reluată într-o perioadă de şase luni. Acesta a adăugat că aşteaptă data de 1 octombrie pentru a şti dacă ministerul va rămâne proprietar al Oltchim.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor