Piaţa Universităţii: “Politicienii ne servesc pe noi, nu invers”

La protestul de miercuri seară, desfăşurat la fântâna din Piaţa Universităţii, s-au strâns peste o sută de persoane. Motivele de nemulţumire au rămas constante în minţile şi sufletele oamenilor, indignaţi de ceea ce s-a petrecut săptămâna aceasta pe scena politică românească. Vocea poporului a reiterat clar şi răspicat “Refuzăm dictatura”. În plus, oamenii au atras atenţia asupra faptului că mesajele lor transmise în iarnă au fost înţelese greşit de opinia publică şi implicit de politicieni. În paralel, a avut loc un miting şi în Piaţa Victoriei.
Miting în Piaţa Victoriei (Epoch Times România)
Ana Petrescu
05.07.2012

La protestul de miercuri seară, desfăşurat la fântâna din Piaţa Universităţii, s-au strâns peste o sută de persoane. Motivele de nemulţumire au rămas constante în minţile şi sufletele oamenilor, indignaţi de ceea ce s-a petrecut săptămâna aceasta pe scena politică românească. Vocea poporului a reiterat clar şi răspicat “Refuzăm dictatura”. În plus, oamenii au atras atenţia asupra faptului că mesajele lor transmise în iarnă au fost înţelese greşit de opinia publică şi implicit de politicieni. În paralel, a avut loc un miting şi în Piaţa Victoriei.

Nu întâmplător este faptul că manifestaţia s-a desfăşurat la Fântână, deoarece vis-à-vis, în faţa Teatrului Naţional, era un grup mult mai mic de oameni, care a putut fi văzut zilnic acolo. Unele persoane care s-au adunat la Fântâna de la Universitate afirmă că aceştia ar fi susţinători “cu acte în regulă” ai Uniunii Social Liberale (USL) şi că pentru suportul lor ar primi şi o remuneraţie.

Potrivit unui tânăr activist, intervievat de jurnaliştii de la Epoch Times România, fenomenul acaparării şi politizării opiniei societăţii civile s-a repetat şi la acest protest, la fel ca în luna ianuarie a.c.

“Deja de aseară am văzut implementat acelaşi set de mecanisme care a fost aplicat şi în ianuarie, atât la TNB, cât şi la Fântână. Şi la Fântână aici, chiar acum în momentele astea, suntem martorii aceleiaşi reţete folosite în iarnă. Aceiaşi oameni preiau nişte portavoci, preiau un anumit set de mesaje, inhibă un alt set de mesaje şi bagă mulţimea într-o rutină. Scandări, scandări, scandări, zero dezbateri, zero dialog, zero construcţie, zero exprimare liberă şi adevărată. Scandare, impresie de protest, impresie de schimbare, plecaţi acasă, n-aţi schimbat nimic, doar v-aţi consumat energia pe care trebuia s-o canalizaţi pe ceva constructiv. Asta se întâmplă acum” a explicat, pentru reporterii de la Epoch Times, Alexandru Alexe, în vârstă de 28 de ani.

Protestatarii de miercuri seară, din faţa Fântânii de la Universitate, au afişat pancarte cu mesaje precum: “22 de ani de furturi. Gata!”, “Lăsaţi justiţia liberă”, “Ne apărăm democraţia. Nu-i nici prima, nici ultima dată”, “La proba de dictatură Ponta şi Antonescu l-au plagiat pe Băsescu”, “Poporul prost nu vrea băieţii deştepţi”, “PDL şi USL aceeaşi mizerie”, “Democracy, not mockery – Democraţie nu batjocură”, “Acelaşi scenariu, alţi actori, ne-am săturat să fim spectatori”.

Totodată, ei au strigat la unison: „Noi nu-l vrem nici pe Băsescu, nici pe Ponta şi Antonescu, nici pe Diaconescu”, „România stat poliţienesc”, „O voinţă sinceră, România liberă”, „PDL şi USL fură prin rotaţie”, „S-a dat şpagă grosolană pentru Roşia Montană”, „Ole, ole, ole, ola, refuzăm dictatura”, „Presa română, plină de cianură”, „Nu executaţi democraţia”, „Decât fântâni de fiţe, mai bine astupaţi gropiţe”, „Vrem democraţie, nu oligarhie”.

Deşi scandările ar putea părea da impresia că “ofurile” oamenilor sunt diverse, mulţimea a fost totuşi unită de ideea schimbării totale a figurilor centrale din clasa politică. Pe scurt, ei doresc să trăiască într-o ţară democratică.

Alexandru Alexe: De zece luni m-am abonat la Piaţa Universităţii

Tânărul protestatar a mărturisit că de zece luni de zile vine aproape zilnic în Piaţă pentru a îndemna lumea să se unească într-o singură voce, cea a societăţii civile, care are curajul să se exprime.

“De zece luni de zile m-am abonat la Piaţa Universităţii şi am încercat să fiu cât mai activ posibil, deoarece consider că este responsabilitatea mea şi a celorlalţi, dar în primul rând a mea, de a lua atitudine vis-à-vis de nesimţirea de care dau dovadă liderii acestei ţări. Şi văd prin jocurile lor, prin minciunile lor, prin manipularea lor că acest USL şi PDL sunt aceeşi mizerie. Efectiv reflectă ceva mult mai amplu, pe care noi l-am identificat încă de anul trecut. Noi suntem un grup cât de cât compact de oameni care n-am început să venim de abia din ianuarie. Noi de zece luni de zile ne tot chinuim prin Piaţa Universităţii. Acesta este motivul pentru care am venit astăzi şi este motivul pentru care venim zi de zi în Piaţă, ca să schimbăm ceva. Politica s-a împărţit între putere şi opoziţie doar la nivel declarativ şi e un joc de teatru care ne-a păcălit foarte mult timp. Acum a început să se întrevadă adevărul şi încercăm să arătăm oamenilor soluţia. Considerăm că una dintre problemele majore ale românilor este frica de a lua piept cu soluţionarea problemelor. Pe ei îi sperie necunoscutul. Fiinţa umană prin definiţie este speriată de necunoscut şi preferă să se refugieze într-un sindrom Stockholm, al unei realităţi cunoscute, chiar dacă ea îi dăunează. Dacă îi oferi nişte soluţii radical diferite, omul nu ştie cu ce se va mânca şi cum va decurge viaţa lui şi atunci normal că abordează problema cu teamă”, a declarat pentru publicaţia noastră tânărul activist.

"Lupta" pentru o democraţie reală

Oamenii politici sunt angajaţii noştri, nu noi ai lor. Să ne aducem aminte de asta, cu orice risc.

În afirmaţiile sale, Alexandru susţine cu vehemenţă ideea unei democraţii reale. Spre deosebire de alţi oameni care în protestele lor rămân doar la stadiul de nemulţumire, acest tânăr vine şi cu posibile soluţii la problemele actuale.

“Bun, multă lume vine şi ne zice «măi, dar pe cine puneţi în loc?» Trebuie să punem în loc oameni noi, partide noi. Eliberează pragul electoral sau, nu ştiu, lasă-l mai jos, ca să poate să acceadă partide şi oameni noi fără să se corupă de dinainte. Şi atunci vom vedea oameni capabili, specialişti pe domeniile respective care să-şi facă treaba şi să intre în politică aşa cum trebuiau să intre şi cei de acum în politică pentru a face un serviciu public, pentru a-şi urmări o vocaţie în politică, nu pentru a urmări să facă o afacere din politică. Până la urmă noi vrem democraţie reală. Nu vrem normalitate, pentru că normalul meu nu este acelaşi normal cu al dumneavoastră, deci vrem efectiv decenţă. Cum putem să atingem asta? Eliberând străzile, mass-media şi pragul electoral. Aceştia sunt cei trei paşi pe care anul trecut toată lumea a muncit să-i identifice, să-i reducă la o reţetă simplă de implementare a unei democraţii chiar şi-n cel mai antidemocratic stat”, propune Alexandru.

De asemenea, el consideră că monopolul unui partid politic asupra puterii nu duce la nimic bun.

“Nu vom mai putea deschide gura după ce USL va avea un monopol politic în România, pentru că vor să-şi asigure puterea pe care o câştigă acum, prin inhibarea libertăţii de exprimare atât în stradă, cât şi în mass-media. Eliberarea mass-mediei nu face apel la dorinţa mass-mediei de a fi liberă, pentru că mass-media în general este dependentă de sponsori şi de zona politică. Soluţia ar fi crearea unei mass-medii alternative, civice. Putem folosi internetul pentru a dezvolta o reţea civică de media reală. Putem folosi live-streaming-ul pentru a arată ceea ce vezi tu, nu ceea ce-ţi arată televiziunea. Oamenii politici sunt angajaţii noştri, nu noi ai lor. Politicienii ne servesc pe noi, nu invers. Să ne aducem aminte de asta, cu orice risc”, afirmă Alexandru.

Protestatarul oarecum rătăcit

La protestul de miercuri seara din Piaţa Universităţii, un alt tânăr a explicat, pentru reporterii Epoch Times, că venise, alături de un grup de prieteni, să poarte un dialog deschis cu Nicuşor Dan, fostul candidat la Primăria Generală a Capitalei. Deşi acesta nu şi-a făcut apariţia, inginerul constructor Mihai Popescu a continuat să fie solidar cu mulţimea şi să manifeste alături de oamenii aflaţi din Piaţă.

“Urma să ne întâlnim cu Nicuşor Dan şi să stăm un pic de vorbă, să vedem ce planuri are, dacă urmează să candideze. Şi încă nu ne-am întâlnit, pentru că n-am reuşit să-l găsim. Iar aici e cu totul altceva şi întâmplător s-au suprapus evenimentele, iar evenimentul nostru nu mai există. Ar trebui să fie convins că dacă vrea să aibă o şansă măcar să candideze, măcar să apară. Poate că va apărea. Nu mi s-a părut că se implică foarte mult. Nu este suficient de virulent. Trebuie să fie mai rău, dacă vrea să se lupte cu diverşi adversari politici. Trebuie să ai nişte caracteristici prin care să te aproprii cumva de ei, să fii mai dur. Pur si simplu să te implici în campanie. Nu mi-a plăcut faptul că nu s-au făcut suficiente demonstraţii. Una singură a fost. De exemplu a fost o demonstraţiei de la Unirii până la Piaţa Victoriei care a fost organizată foarte târziu, când lumea deja ajunsese acasă. Noi eram pe aici şi ne plimbam cu pancarte cu «Nicuşor Dan o soluţie de bun simţ» ş.a.m.d. Organizarea a lăsat de dorit pentru că trebuia să fie mai vizibil. Sau de exemplu, pe o pancartă uriaşă, cea mai mare pe care a avut-o, numai că nu avea nicio imagine, nicio poză cu el, ci doar site-ul. Prea puţin. A fost lipsit de promovare care să fie direcţionată către omul care votează. N-a fost destul de bine simţită campania asta. Parcă s-a dorit să-l voteze acei 2% care oricum l-ar fi votat. Asta nu mi se pare nicio campanie”, a declarat pentru publicaţia noastră Mihai Popescu, în vârstă de 35 de ani.

Tot miercuri seară, în Piaţa Victoriei au protestat, în paralel cu cei ieşiţi în Piaţa Universităţii, peste 350 de oameni. La protest şi-a făcut apariţia şi fostul prim-ministru al României, Mihai Răzvan Ungureanu. Manifestaţii au avut loc şi în Cluj-Napoca şi Arad, unde peste 100 de oameni au scandat lozinci împotriva actualei guvernări.

În seara zilei de 3 iulie, în jur de 400 de persoane s-au strâns în faţa Palatului Victoria pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Guvern şi de plagiatul tezei de doctorat a premierului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor